Oţelul Galaţi e de departe cel mai "englez" dintre liderii dinultima vreme ai Ligii I. Afirmaţia e susţinută atât de stilul lorde joc, unde condiţia fizică e esenţială, cât şi destatistică.
"Fără ajutorul colegilor n-aş fi putut marca. Am îndeplinit doar oformalitate", mărturisea Cornel Râpă, tânărul fundaş dreapta alOţelului care împinsese balonul "în aţe" din trei metri la ultimulgol cu "U" Cluj (3-0). Râpă fusese, de fapt, beneficiarul uneiacţiuni de atac foarte prezente în jocul liderului Ligii I: goldupă o centrare de pe stânga sau de pe dreapta pentru omul avansatîn faţa buturilor adverse. Unsprezece goluri a reuşit echipa luiDorinel în urma unor astfel de situaţii în campionatul curent,multe dintre ele decisive. Steaua, Dinamo şi Rapid au avut de-aface cu procedeul care i-a adus Galaţiului peste 30% din recolta degoluri în cele 22 de runde deja disputate. Iar Oţelul a reuşit şicu Universitatea Cluj un asemenea moment.
Sălăgeanu, omul cu assist-ul
În minutul 70, fundaşul stânga Adrian Sălăgeanu a ajuns în careulde şase metri al adversarilor, iar tocmai apărătorul dreapta,Cornel Râpă, la prima sa reuşită din Liga I, a fost cel care amarcat. De altfel, Sălăgeanu este şi principalul servant pentrufazele "britanice" ale Oţelului, cu cinci assist-uri.
Antal, exclus pentru "clubbing"!
Liviu Antal, unul dintre mijlocaşii titulari ai Oţelului, a fostexclus din lot înainte de meciul cu "U" Cluj. "El şi Samoel Cojocau fost excluşi pe termen nelimitat", au fost vorbele lui DorinelMunteanu. Explicaţia: cei doi au fost pedepsiţi pentru că auîntârziat într-un club de noapte săptămâna trecută.
Oţelul Galaţi e de departe cel mai "englez" dintre liderii dinultima vreme ai Ligii I. Afirmaţia e susţinută atât de stilul lorde joc, unde condiţia fizică e esenţială, cât şi destatistică.
"Fără aju