Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Rodica Drăgan Fuiorea predă lecţia rentabilă a afacerii de succes

Publicat in Adevarul, luni 21 martie 2011 ·

Se află la catedră de mai bine de două decenii şi îşi motivează elevii să-şi deschidă propriul business, încă de când se află pe băncile liceului.

Predă discipline economice la Colegiul Comercial Virgil Madgearu din 1990, iar de aproximativ un an face parte din echipa managerială a acestui liceu, ocupând funcţia de director adjunct. Rodica Drăgan Fuiorea a şcolit de-a lungul timpului mii de elevi, iar modul de predare al acesteia a făcut ca mulţi dintre tineri să-i calce pe urme şi să aleagă o meserie în domeniul economic sau bancar.

„Am urmat Liceul Pedagogic Târgu-Jiu, iar apoi am ales Facultatea de Ştiinţe Economice Craiova, pe care am absolvit-o în anul 1984. Imediat după facultate, prin repartiţie guvernamentală, m-am angajat ca şi economist, iar în 1990 am ajuns la catedră, la Colegiul Comercial Virgil Madgearu. Am avut la clasă mii de elevi, iar majoritatea au urmat calea economică şi cea bancară“, mărturiseşte târgujianca.

Aceasta îi transformă pe elevi în manageri încă din timpul liceului prin intermediul firmelor virtuale sau de exerciţiu, care au succes chiar şi pe timp de criză, lucru dovedit de premiile obţinute la târgurile internaţionale.

„Catedra mea, de ştiinţe economice, este angrenată în proiecte finanţate, nerambursabile, cât şi nefinanţate. Uniunea Europeană a alocat foarte multe fonduri pe domeniul firmelor de exerciţiu. Urmează să mergem cu patru astfel de firme la Târgul Internaţional de la Timişoara. Suntem cinci profesori şi reprezentăm patru firme virtuale cu elevii din patru clase. Fiecare are câte un domeniu, în construcţii, comerţ, servicii şi turism, iar elevii primesc un loc în firmă, ca angajaţi. Dacă totul este imaginar, elevii pot face tranzacţii cu alte firme din ţară şi din străinătate. Eu reprezint clasa a XI-a F, în domeniul construcţiilor”, mai spune Rodica Drăgan Fuiorea.

Firmele virtuale se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 16 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 26 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, până vineri la prânz

Mediafax acum 16 minute
Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°