Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Tulcea: Nicolaie Pănuţă îi învaţă pe copii cultura japoneză

Publicat in Adevarul, luni 21 martie 2011 ·

Antrenorul tulcean de kyokushin susţine că acest tip de karate nu este neapărat un sport, cât un mod de viaţă. El încearcă să le insufle copiilor disciplina şi limitele specifice culturii japoneze. Are singurul club de kyokushin din Tulcea, acolo unde se antrenează la momentul de faţă 50 de copii. Cei mici lucrează în sălile şcolilor 10, 12 şi 4. Primeşte fie băieţi, fie fete de minim patru ani, iar vârstă maximă nu există. Cei de până în 12 ani au trei – patru antrenamente de o oră pe săptămână, iar restul vin aproape zilnic. Scopul nu este să înveţe să se bată, ci să înveţe elementul esenţial al acestui sport: disciplina. „Copiii trebuie să fie docili, ordonaţi să fi învăţat de acasă elementele esenţiale ale civilizaţiei, să fi învăţat limitele. Noi facem sport, într-adevăr, dar cele mai importante rezultate nu sunt cele sportive, competiţionale, ci crearea unui stil de viaţă“, spune Pănuţă.

Karate din comunism

S-a apucat de arte marţiale în anul 1984, la Sulina. Făcea acest sport „din cărţi“ şi cu antrenori de ocazie. „Era ilegal pe vremea aceea, aşa că încercam să ne ascundem pe unde puteam. Culmea este că tot cu ofiţeri învăţam şi noi arte marţiale. Dar asta este, aşa era regimul pe atunci“.

În 1988 a descoperit kyokushin. Un fel de karate, dar cu specificul full contact. De atunci şi până astăzi numai de asta s-a ocupat. Imediat după Revoluţie s-a decis să îşi deschidă un prim club de kyokushin, iar în 1991 şi-a luat licenţa de la Federaţia Română de Arte Marţiale.

În 2002 a plecat în Statele Unite, acolo unde a predat timp de patru ani alături de două mari nume: Seiji Kanamura (8 dan kyokushin) şi Szolt Barna (4 dan kyokushin). Timp de doi ani a predat la Academia de Arte Marţiale din Florida.

Talente native

Mii de copii i-au trecut prin mână. Pentru a reuşi în acest domeniu este nevo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, sechestrat, agresat şi jefuit în propria casă, în timpul meciului Italiei cu Spania

News.ro acum 34 minute
Legendarul fotbalist italian Roberto Baggio a fost sechestrat, agresat şi jefuit de un grup de infractori în locuinţa sa din Altavilla Vicentina, în timpul meciului pierdut de Italia la Euro 2024 în faţa Spaniei, scor 0-1. Corriere dello Veneto scri

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 38 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 3 ore
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°