Săptămâna trecută am trăit un soi de Kafka amestecat cu Conan Doyle. Mă căuta Fiscul. Şi, când voiam să mă lămuresc, apărea ceva nou. Când am spus că vreau să citesc un proces-verbal şi apoi să văd dacă îl semnez sau nu, mi s-a spus, din păcate altceva e mai rău. Trebuie să luăm măsuri! Am mai păţit-o cu Fiscul şi în urmă cu câţiva ani. Mă căutau nişte doamne ca să plătesc impozitul restant pe salariu. Nici o problemă, plătesc! Când? Mâine! Bine, noi vă aşteptăm pentru că sunteţi omul cu cel mai mare salariu din Capitală. Plătesc, doamnă, plătesc, dar departe de mine un asemenea salariu! Am rupt plicul. Aveam de plată pentru anul precedent cam 500.000 de euro. Am încremenit şi sistemul meu de irigaţie a început să funcţioneze. M-a tăiat transpiraţia. Brusc, am încercat să-mi recompun salariul. Aşa mult am câştigat? Şi în timp ce mă înecau sudorile am realizat. Era absolut imposibil. Le-am spus, am verificat, au înţeles. Era o greşeală grosolană de calculator. În câteva zile, după o recalculare, situaţia s-a lămurit. Aveam de plată o sumă cu adevărat rezonabilă.
Credeam că şi de data aceasta va fi la fel. Verifică, controlează, încheiem socotelile şi plătesc. Nici vorbă! Din comportamentul unui şef de birou am înţeles presiunea nebună. Mi-au dat o hârtie să mă prezint la Fisc în 15 martie. Pe 10 martie aveam deja process-verbal de măsuri asigurătorii (un soi de sechestru provizoriu) şi un proces-verbal cu o TVA restantă la plată. Suma era evident estimativă. Cu penalizări cu tot. De marţi până vineri seara, fără să pot verifica şi confrunta ceva, eram ras, tuns şi frezat, cu apartamentul blocat. S-a lucrat peste program pentru a duce la îndeplinire un ordin. Sâmbătă eram deja şi subiect de presă. În "Evenimentul zilei" (săracii de ei, aşa de devotaţi preşedintelui şi preacinstitului George Constantin Păunescu!) mă sunau şi de la "Kamikaze", iar pe cei de la
