Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Executivul a adoptat indicatorii tehnico-economici pentru primul pachet de investiţii din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 21 martie 2011 ·

*Acesta cuprinde lucrările de modernizare a 300 km drumuri judeţene şi de interes local din judeţele Suceava şi Botoşani, a căror valoare se ridică la circa 100 milioane euro Executivul a adoptat, prin Hotărâre de Guvern, indicatorii tehnico-economici pentru primul pachet de investiţii din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), care fac parte din sub-programul "Modernizarea a 10.000 de km de drumuri judeţene şi de interes local", a anunţat într-un briefing de presă, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Este vorba despre lucrările de modernizare a 300 km drumuri judeţene şi de interes local din judeţele Suceava şi Botoşani, a căror valoare se ridică la circa 100 milioane euro. „Astăzi am reuşit să pornim efectiv Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, cel mai important, cel mai amplu şi mai cuprinzător program de investiţii derulat de Guvernul României în ultimii 20 de ani”, a explicat Elena Udrea.Ministrul a explicat că proiectele de investiţii depuse de autorităţile publice locale sunt evaluate de către Consiliul tehnico-economic şi Consiliul interministerial iar celelalte pachete formate din câte două judeţe vor fi  aprobate prin aceleaşi proceduri, urmând ca, până în 28 martie, toate judeţele să treacă prin procedurile prealabile, pentru ca ulterior să fie organizate licitaţiile. „Aşteptăm ca în perioada următoare, undeva până la mijlocul lunii aprilie toate pachetele combinate de drumuri să fie trecute prin hotărâre de guvern, acolo unde este cazul şi apoi, licitaţiile să pornească, pe măsură ce ele îşi finalizează procedurile”, a menţionat Elena Udrea. Proiectele pentru care s-au aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici sunt: v    „Modernizare DJ 177B Câmpulung Moldovenesc – Stulpicani km 0+000 – 16+320, judeţul Suceava”; v    „Modernizare DJ 208A Suceava – Udeşti – Liteni – Dolhasca km 1+564 –

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 5 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton, Ruth Chepngetich, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ruth Chepngetich, deţinătoarea recordului mondial la maraton feminin, a fost suspendată provizoriu de Unitatea de Integritate în Atletism (AIU) pentru prezenţa şi utilizarea substanţei interzise hidr

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 4 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

O femeie a murit în Otopeni, după ce acoperișul unei clădiri a fost smuls de vânt și a căzut peste imobilul în care se afla, în timpul codului roșu de vijelie

HotNews acum o ora
O femeie în vârstă de 49 de ani a murit joi, în Otopeni, în timpul manifestărilor de vreme severă, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF). Potrivit primelor informații, femeia a fost lovită de elemente din acope

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°