* fondurile alocate pentru achiziţia medicamentelor necesare bolnavilor de HIV/SIDA au fost primite la Brăila abia la jumătatea lunii februarie * în farmacia Spitalului Judeţean, medicamentele antiretrovirale au ajuns abia săptămâna trecută * din cauza întreruperii tratamentului, cele peste 100 de persoane infectate cu virusul HIV din Brăila au început să piardă controlul asupra bolii * subprogramul HIV/SIDA a fost finanţat pe 2011 cu suma de 1,6 milioane lei, bani care nu ajung decât pentru şase luni
Bolnavii seropozitivi din judeţul Brăila vor putea găsi din nou medicamentele antiretrovirale în farmacia Spitalului Judeţean, după ce, de la începutul anului, au fost nevoiţi să întrerupă tratamentul care îi ţine în viaţă, din lipsa fondurilor. Vestea proastă este că banii alocaţi de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru Brăila nu ajung decât vreo şase luni, iar orice întrerupere a tratamentului antiretroviral înseamnă condamnarea la moarte a pacienţilor.
Este pentru a cincea oară, în decurs de un an, când Cristi, un tânăr în vârstă de 17 ani, bolnav de SIDA, întrerupe tratamentul, din cauza lipsei de medicamente. Cu fiecare pauză, şansele lui la o viaţă normală au scăzut: adolescentul s-a îmbolnăvit şi de TBC, fiind nevoit să renunţe la şcoală şi să suporte o perioadă îndelungată de spitalizare, iar vechea schemă de tratament antiretroviral nu-l mai poate ajuta. Cristi este doar unul dintre cele aproape o sută de persoane seropozitive din Brăila, care au resimţit situaţia dramatică din sistemul medical pe tot parcursul anului 2010, când s-a confruntat cu mai multe perioade de criză a medicamentelor antiretrovirale. Nici anul 2011 nu a început mai bine pentru ei: fondurile necesare achiziţionării de medicamente au ajuns la Brăila abia în luna februarie, iar bolnavii pot avea acces la tratament abia de la jumătatea lunii martie. După cum n