Liceenii vor participa la un proiect internaţional de educaţie pentru dezvoltare. Asociaţia „Agenda 21“ a lansat pe 11 martie, la nivel naţional, proiectul „Realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.“
Educaţia pentru dezvoltare se înscrie în obligaţiile pe care România şi le-a asumat prin aderarea la Uniunea Europeană. Aceasta se referă la un proces de învăţare activ, bazat pe valorile solidarităţii, egalităţii, includerii şi cooperării, menit să crească implicarea cetăţenilor în acţiuni de promovare a justiţiei sociale.
Scopul proiectului este implicarea tinerilor şi a cadrelor didactice în elaborarea unor programe de educaţie pentru dezvoltare, care vor viza teme precum eradicarea sărăciei, buna guvernare şi respectarea drepturilor omului. Tinerii vor fi puşi în situaţia de a reflecta la principalele cauze ale HIV/SIDA, discriminării, inegalităţii de şanse, sărăciei, schimbărilor climatice şi vor încerca să identifice soluţii.
11 licee implicate
Proiectul se întinde pe 30 de luni şi implică liceenii şi studenţii din România, Bulgaria, Italia, Marea Britanie, Republica Africa de Sud, Mozambic, Tanzania şi Lesoto. La nivel naţional din proiect vor face parte 11 licee (10 din municipiul Bucureşti şi unul din judeţul Ilfov), Ministerul Educaţiei, Inspectoratele Şcolare din Bucureşti şi Ilfov, Primăria Capitalei şi cele şase primării de sector, Societatea Română de Radiodifuziune, precum şi Consiliul Municipal al Elevilor.
„Proiectul are două mari componente", spune Nina Cugler, preşedinte executiv al asociaţiei „Asistenţă şi programe pentru dezvoltare durabilă - Agenda 21". „Pe de o parte, 22 de cadre didactice de la cele 11 licee vor fi beneficiarele unor cursuri de formare. Este vorba despre profesori din două arii curriculare care au cea mai mare deschidere către abordarea problematicii educaţiei pentru dezvoltare: prima