Alba Iulia va avea un nou arhiepiscop după Sărbătorile Pascale. Până atunci, Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ îşi va îndeplini atribuţiunile de locţiitor, în paralel cu cele de mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, rol în care a fost ales săptămâna trecută. În calitate de mitropolit, ÎPS Andrei speră că va avea o colaborare bună cu cel care-i va lua locul în Eparhia de Alba şi Mureş.
Experienţa pastorală, punctul de greutate în alegerea mitropolitului
Arhiepiscopul Alba Iuliei, ÎPS Andrei Andreicuţ, consideră că membrii Sinodului au ţinut cont de experienţa pastorală, în alegerea noului mtropolit.
„Mă gândesc că sinodalii noştri au luat în seamă experienta pastorală pe care o am. Adică sunt episcop de 21 de ani şi am încercat în timpul acesta să fac misiunea Domnului Hristos cu o oarecare râvnă. Eu cred că lucrul acesta a contat în opţiunea părinţilor sinodali, când au făcut alegerile”, a precizat ÎPS Andrei.
Despre viitorul arhiepiscop de Alba Iulia: „Este prea devreme să facem pronosticuri”
Ca perspectivă de viitor pentru Eparhia de Alba şi Mureş, înaltul prelat doreşte ca urmaşul său să fie un arhiepiscop plăcut, care să fie ancorat în toate activităţile misionare, sociale şi de învăţământ pe care le-a început în cele două judeţe. Acesta a precizat că este prea devreme să se facă previziuni despre cine ar putea să vină în locul său. „Este prea devreme să facem pronosticuri. Eu mi-aş dori ca cel care va veni să continue activitatea mea, să aibă grijă de eparhie, să aibă grijă de facultate, de seminar, de postul de radio, de asistenţă socială, de toate”, a spus ÎPS Andrei.
Totuşi, cunoscându-se istoria, se ştie că ardelenii sunt destul de îndârjiţi când vine vorba de alegerea conducătorilor şi preferă, în general, să fie oameni de-ai locului, care cunosc mai bine situaţiile delicate, atât interconfesionale, c