Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Făgăraşul, capitala handbalului juvenil

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 21 martie 2011 ·

Timp de trei zile, în perioada 18-20 martie, oraşul nostru a fost capitala handbalului juvenil. Federaţia Română de Handbal a organizat în sala Colegiului Naţional „Radu Negru“ Cupa „Selecţionatelor de Serie“ pentru junioarele III, seria Vest. O făgărăşeancă a fost convocată pentru a participa la selecţia finală pentru lotul naţional. Este vorba de portăriţa Amalia Zăgan de la CS Dara Făgăraş.

Scopul acestei competiţii a fost verificarea potenţialului valoric al tuturor junioarelor din seria Vest şi realizarea selecţiei pentru Lotul Naţional şi al Centrului de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea.

„Este o competiţie sub formă de trial pe care Federaţia o organizează în fiecare an pentru a descoperi şi promova tinere talente care să facă pasul spre marea perfomanţă, în speţă selecţionarea lor pentru Lotul naţional sau Centrul de excelenţă de la Râmnicu Vâlcea“, a spus Remus Drăgănescu, secretarul general al Federaţiei Române de Handbal şi coordonatorul loturilor naţionale.

La acest trial, participarea a fost extrem de numeroasă. Cele mai bune 96 de handbaliste, componente ale echipelor ce fac parte din campionatul Republican, seriile E,F,G,H,K,L, s-au dăruit exemplar pentru a –şi demonstra talentul, valoarea şi a intra în vederiile selecţionerilor. Pentru realizarea selecţiei au fost desemnaţi de către federaţie antrenorii de la echipele clasate pe primele două locuri în clasament în acest moment.

„Au fost trei zile pline, trei zile în care am încercat să facem o selecţie cât mai aproape de adevăr, bună pentru Lotul naţional, pentru Centrul de excelenţă. Prioritate are lotul naţional pentru că la anul, generaţiile 96, 97 vor avea campionate europene. În aceste condiţii, timpul ne presează şi trebuie să facem un lot foarte bun cu care să încercăm să luptăm pentru o medalie“, ne-a spus Constantin Dincă, antrenorul Lotului de Cadete şi al C

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 9 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 6 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 11 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 5 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 8 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 7 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 8 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 12 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°