Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO O avalanşă de bolovani a rupt comuna Colţi de resul lumii

Publicat in Adevarul, luni 21 martie 2011 ·

Tone de bolovani s-au prăvălit aseară din versantul stâncos, pe carosabil, și au blocat drumul care leagă comuna Colți de restul localităților. Bucățile de stâncă au ocupat o porțiune de 50 de metri din drumul comunal.

DC 69 este singurul drum cu asfalt care leagă comuna Colţi de oraşul Pătârlagele, pe raza căruia trece drumul naţional DN 10, cel care asigură legătura rutieră între localităţile montane şi municipiul reşedinţă de judeţ.

“Duminică seară, la ora 18.40 am fost anunţaţi de primarul din Colţi despre căderile masive de ebulment pe DC 69. Din câte ştim, o stâncă mare s-a prăbuşit peste carosabil iar o alta stă să se desprindă. În cursul zilei, din ordinul prefectului, a fost constituită o echipă operativă pentru evaluare şi intervenţie”, a spus colonelul Dănuţ Nicolae, şeful ISU Buzău.

Avalanşa de pietre a avut loc pe raza oraşului Pătârlagele, la graniţa cu Colţi. “Am ajuns în zonă în această dimineaţă, pentru că aseară nu se putea evalua corect. Problema a apărut între Valea Sibiciului şi Colţi, pe o porţiune de aproximativ 20 de metri din drumul comunal, unde s-a prăbuşit o cantitate mare de diatomit. Primăria Colţi a trimis acolo un buldoexcavator şi am reuşit şi noi să închiriem unul pentru a elibera drumul. Sperăm ca măcar un singur fir să fie deschis traficului până deseară, deşi e foarte mult de muncă”, spunea, de dimineaţă, Ion Gherghiceanu, primarul din Pătârlagele.

UPDATE Ora 17.00: Căderile de pietre au continuat şi astăzi, s-au domolit la orele amiezii iar circulaţia a fost reluată pe un fir

"În urma fenomenului îngheţ-dezgheţ din ultima perioadă, s-au produs desprinderi şi au avut loc căderi de arocamente pe DC 69 la ieşirea din localitatea Valea Sibiciului, limită cu localitatea Colţi. Căderile s-au produs de pe un versant, aflat pe partea dreaptă în sensul de mers spre localitatea Colţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 2 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Ministrul Economiei: Valoarea schimburilor comerciale între România şi Bavaria a ajuns la 8,37 miliarde euro, cu un plus de 1,2 miliarde euro în favoarea României

News.ro acum o ora
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, anunţă, după şedinţa comună a guvernelor României şi Bavariei, că peste o mie de companii cu capital bavarez sunt înregistrate în România. Conform ministrului, valoarea schimburilor comerciale între România şi

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 6 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 5 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 4 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 5 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°