Societatea Google Inc a fost amendată cu 100.00 de euro de către Comisia Naţională de Informatică şi Libertăţi din Franţa (CNIL). O sancţiune de o duritate fără precedent.
Pe 17 martie, CNIL a pronunţat “o sancţiune pecuniară de 100.000 euro” la adresa gigantului american al internetului. Decizia urma să fie făcută publică luni 21 martie.
Contactat de Le Parisien, purtătorul de cuvânt al Google, a refuzat să comenteze decizia. Societatea are două luni pentru a face apel.
Motivele acestei sancţiuni sunt legate de derapajele Google Street View, care a permis “sifonarea”, vreme de trei ani, a datelor personale ale populaţiei urbane.
Ideea programului era simplă: pentru a oferi internauţilor vizite virtuale prin marile oraşe ale lumii, gigantul american a început muncă titanică: fotografierea stradă cu stradă a oraşelor din lumea întreagă cu ajutorul „Google cars” echipate cu camere panoramice. Vai! Pe lângă fotografii, maşinile respective au captat de asemenea datele care treceau prin bornele wireless pentru a alimenta o altă aplicaţie, Google Latitude, care permite “localizarea prietenilor dvs pe o hartă”, chiar dacă nu telefonează, tocmai graţie acestor borne.
Or, “din greşeală”, cum a recunoscut conducerea Google, maşinile Google au captat fragmente de informaţii personale neprotejate, fără ştiinţa proprietarilor: e-mailuri, coduri bancare, dar şi schimburi de mesaje compromiţătoare între amanţi căsătoriţi, de exemplu, până la date despre consultarea site-urilor de swinging (schimbarea soţilor sau partenerilor pentru aventuri sexuale) sau despre site-urile pornografice.
“Un amestec foarte grav în viaţa privată” , a rezumat CNIL. “Greşeala” cu pricina a fost descoperită şi este sub anchetă şi în alte ţări.
În Franţa, Google s-a angajat să distrugă toate datele personale obţinute abuziv. Cu toate acestea CNIL consideră în continu