Privesc cu oarecare uluire situaţia din Libia. Nu că nu mă aşteptam să nu se gaseasca un pretext pentru a fi bombardată – mereu se găseşte unul dacă trebuie! – dar chiar şi aşa… Într-o epocă dominată de comunicare şi comunicaţii, relaţii publice, lobby şi public affairs, încă se mai poate ajunge la bombardarea unei ţări, fie ea şi stăpânită de un dictator care nu vrea să cedeze puterea – mie asta mi se pare cam SF în context.

Facebook, Twitter, 4sq sunt doar câteva reţele sociale în care, teoretic, comunicăm. De telefonie mobilă nici nu mai vorbesc – îşi mai imaginează cineva viata – profesională sau personală – fără mobil? Ba uneori chiar avem câte două numere, să fie! Şi totuşi, în ciuda acestei frenezii de comunicare, suntem, parcă, mai alienaţi ca oricând.

Zicea John Donne, acum vreo cinci sute de ani, “No man is an island”, iar eu, una, cred în continuare că are dreptate. Dar dacă, fără să devină, la drept vorbind, insule, oamenii s-au transformat în utilizatori şi pagini de FB? Mai sunt oameni acolo sau doar proiecţia felului în care ne dorim să fim percepuţi?

Nu în ultimul rând, cu atâtea metode şi canale de comunicare, nu cumva am uitat să… comunicăm?! Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Privesc cu oarecare uluire situaţia din Libia. Nu că nu mă aşteptam să nu se gaseasca un pretext pentru a fi bombardată – mereu se găseşte unul dacă trebuie! – dar chiar şi aşa… Într-o epocă dominată de comunicare şi comunicaţii, relaţii publice, lobby şi public affairs, încă se mai poate ajunge la bombardarea unei ţări, fie ea şi stăpânită de un dictator care nu vrea să cedeze puterea – mie asta mi se pare cam SF în context.

Facebook, Twitter, 4sq sunt doar câteva reţele sociale în care, teoretic, comunicăm. De telefonie mobilă nici nu mai vorbesc – îşi mai imaginează cineva viata – profesională sau personală – fără mobil? Ba uneori chi