Miniştrii de Externe ai UE examinează luni, 21 martie, la Bruxelles, criza libiană, din perspectiva urgenţei umanitare şi a migraţiei, după ce colonelul Muammar Gaddafi a oprit colaborarea cu UE în această privinţă.
Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan
Imigranţi proveniţi din nordul Africii sunt aşteptaţi să ajungă cu zecile de mii pe coastele sudice al UE în următoarele săptămâni şi luni de zile.
Imigraţia clandestină din Libia era controlată în ultimii ani în baza unui acord cu Italia, dar acum că Libia nu se mai consideră responsabilă de această situaţie, europenii trebuie să se descurce singuri.
Iată o situaţie căreia UE nu este de fapt pregătită să-i facă faţă, în ciuda diferitelor declaraţii de bune intenţii multiplicate la Bruxelles de Comisia Europeană şi de Consiliul de Miniştri.
Italia, Malta şi Spania vor necesita un ajutor în termeni financiari, dar şi pentru trimiterea unei părţi dintre imigranţi spre alte state membre.
Nici unul dintre aceste două aspecte nu a fost reglementat, statele nordice nici nu vor să audă de împărţirea facturii sau de primirea imigranţilor.
Între timp, aşa cum era deja prevăzut, Comisia Europeană va accelera pregătirea unui plan de gestiune a fluxurilor migratorii.
Şi tot Comisia Europeană a organizat o vizită în Libia, în scop umanitar, săptămâna trecută, iar comisarul Kristalina Georgieva îi va informa pe miniştri despre rezultatele acestei vizite. Bruxelles, Mihaela Gherghişan
Miniştrii de Externe ai UE examinează luni, 21 martie, la Bruxelles, criza libiană, din perspectiva urgenţei umanitare şi a migraţiei, după ce colonelul Muammar Gaddafi a oprit colaborarea cu UE în această privinţă.
Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan
Imigranţi proveniţi din nordul Africii sunt aşteptaţi să ajungă cu zecile de mii pe coastele sudice al