Agenţii de circulaţie au amendat în acest weekend zeci de conducători auto certaţi cu legea. Nouă dintre cei mai ghinionişti conducători auto s-au ales cu permisele de conducere reţinute pentru suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice şi patru certificate de înmatriculare au fost reţinute.
Poliţiştii Serviciilor Rutier şi de Ordine Publică au acţionat împreună în acest weekend pe şoselele giurgiuvene pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi conştientizarea conducătorilor auto şi a celorlalţi participanţi la trafic cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Oamenii legii au aplicat aproximativ 200 de sancţiuni contravenţionale atât conducătorilor auto, dar şi deţinătorilor de mopede, valoarea amenzilor fiind de peste 20.000 de lei.
9 permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi 4 certificate de înmatriculare au fost reţinute.
De asemenea, au fost depistate două persoane care au încălcat prevederile legale şi au pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
ŞTEFAN P., de 24 ani, din Giurgiu, conducea sub influenţa băuturilor alcoolice, fapt atestat cu aparatul Drager, care a indicat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Judeţean Giurgiu unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.