Ar putea fi executaţi pentru că introduc informaţii din "lumea liberă" în ţara lor, dar mulţi nord-coreeni îşi asumă orice riscuri, pentru "noutăţi" - chiar dacă acestea ajung cu întârziere, pe memory stick-uri, carduri SD, CD-uri, e-Books, iPod-uri şi alte suporturi de memorie. Altă cale de diseminare a informaţiei nu există, deşi setea de cunoaştere este cel puţin la fel de mare precum în restul lumii.
Doar că cei 25 milioane de nord-coreeni nu au acces la internet, nici la transmisii radio sau TV din alte state, care sunt bruiate constant de autorităţi, arată revista americană The Atlantic. În clasamentul Freedom House privind libertatea presei, Coreea de Nord ocupă locul 196 din 196 de ţări, deşi, paradoxal, fiecare cămin din ţară are un aparat de radio livrat de autorităţi.
Dispozitivul nu prezintă posibilitatea de a alege canalele şi nu are nici măcar un buton de pornire/oprire, căci autorităţile decid exclusiv când este necesar să fie transmis un mesaj de maximă importanţă. Singura concesie făcută de regimul de inspiraţie stalinistă de la Phenian cetăţenilor săi este un buton care permite ajustarea volumului.
196din 196 de ţări este locul Coreei de Nord la libertatea presei
Contemporani cu transmiterea de mesaje-instant prin Twitter, cu telefonia mobilă ajunsă în multe sate africane, cu YouTube, Facebook şi alte reţele de legături sociale, cu poşta electronică, plus nenumărate posturi de radio sau televiziune, locuitorii din Coreea de Nord nu primesc decât o singură versiune, oficială, a realităţii. Prin urmare, reţelele paralele de comunicare au mare căutare şi au aceeaşi importanţă ca piaţa neagră pentru alimente.
Dincolo de blocajul informaţional impus de regimul comunist de la Phenian, în Coreea de Sud şi China, s-a dezvoltat o reţea informală de "cetăţeni-jurnalişti" care încearcă să transmită
