Pentru a rămâne la putere, Muammar Gaddafi a pornit un adevărat război împotriva propriului popor, asumându-şi astfel un conflict de proporţii cu statele occidentale. Într-un interviu acordat României Libere, fostul ministru de Externe Ştefan Andrei povesteşte despre cât era de „apucat" excentricul lider de la Tripoli, cum l-a umilit acesta pe Ceauşescu şi de ce a întreţinut România comunistă relaţii speciale cu regimul Gaddafi.

Au fost momente în conflictul din Libia care au semănat cu evenimentele din decembrie '89 din România. Şi cifrele victimelor sunt imprecise. Ceauşescu şi Gaddafi semănau şi ei în vreun fel?

Ş.A.: Cauzele din România, atunci, şi cele din Libia, astăzi, sunt diferite. Noi nu am atras cu petrolul şi aveam relaţii bune cu Israelul şi relativ bune cu SUA. În Libia cauzele sunt petrolul şi faptul că, deşi Gaddafi a declarat că renunţă la armele chimice şi la arma nucleară, nu a primit certificatul că a încetat şi sprijinirea mişcărilor teroriste.

În ultimii 10 ani s-a ajuns la o relaxare a relaţiilor Libiei cu Occidentul, s-au semnat contracte pe armament.

Ş.A.: Anii '80 au fost cei mai crunţi ai relaţiilor Libiei cu SUA şi cu unele state occidentale. Acum, când au apărut evenimentele, relaţiile nu mai cunoşteau încordarea din anii '80, însă Libia are nefericirea de a avea prea mult petrol pentru cei 5,5 milioane de locuitori. De aici şi sumele foarte mari de bani cheltuite pentru înarmare şi sprijinirea mişcărilor teroriste. Este o situaţie cu totul deosebită faţă de cea din România, aşa cum nici Gaddafi nu se potrivea cu Ceauşescu. Eu l-am cunoscut, am fost în Libia, l-am întâlnit şi la Bucureşti. Omul era imprevizibil.

În ce sens?

Ş.A.: Era un apucat, nu ţinea seama de cutumele protocolului internaţional, iar gândirea lui era lipsită de logică, era o împreunare între nişte idei socializante şi islam