Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Mihai Ţ�buleac nu este de acord cu desfiinţarea Spitalului de Copii şi a Maternităţii

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 21 martie 2011 ·

* Se vor pierde fondurile pentru investiţii de la Banca Mondială , susţine acesta Pericolul pierderii fondurilor alocate prin Banca Mondială pentru investiţiile aflate în derulare la cele două unităţi spitaliceşti din Botoşani, este principalul motiv pentru care preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, nu doreşte desfiinţarea lor şi comasarea la Spitalul Judeţean.  “Dacă ar fi să se înfăptuiască vreo transformare şi pe zona comasărilor, aşa cum s-a stabilit cadrul pe zona reprofilărilor, atunci tot prin hotărâre de Consiliu Judeţean sau Consiliu Local ar putea să aibă loc un asemenea proces. Nu am ajuns acolo“, a declarat preşedintele Mihai Ţâbuleac care , după ce a avut o întâlnire cu managerii celor două spitale, a concluzionat că aceste comasări nu se impun.  “La Maternitate, dacă venim cu o comasare înainte de efectuarea investiţiei, constând în reabilitarea unităţii cu fonduri de la Banca Mondială, riscăm în mod clar ca desfiinţând personalitatea juridică să ratăm această oportunitate. Prin urmare, dacă cineva susţine contrariul, înseamnă că are un interes ca Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie să nu intre în proces de reabilitare. Eu nu am acest interes, dimpotrivă mă străduiesc ca Botoşaniul să aibă şansa de a dispune de un spital de obstetrică şi ginecologie pus la punct. În ceea ce priveşte Spitalul de Copii, nu înţeleg de ce l-am desfiinţa după ce am investit acolo într-o unitate de primiri urgenţe modernă, bine pusă la punct“, a opinat acesta .

Autori: Cristina CIUBARA

* Se vor pierde fondurile pentru investiţii de la Banca Mondială , susţine acesta Pericolul pierderii fondurilor alocate prin Banca Mondială pentru investiţiile aflate în derulare la cele două unităţi spitaliceşti din Botoşani, este principalul motiv pentru care preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, nu doreşte desfiinţarea lor şi c

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum o ora
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 3 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

A fost prins bărbatul care a dat alarma falsă cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Ce amendă a primit

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii prahoveni l-au identificat pe autorul alarmei false cu bombă în urma căreia, joi, a fost evacuat Palatul de Justiţie din Ploieşti. Este vorba despre un bărbat din judeţul Ilfov. „Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie P

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum o ora
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum 50 minute
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

AUR va participa, luni dimineaţă, la consultările anunţate de Marcel Ciolacu privind data alegerilor prezidenţiale / Partidul condamnă lipsa de asumare a premierului

News.ro acum o ora
O delegaţie a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) vor participa, luni de la ora 11.00, la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an. Delegaţia AUR va fi compusă din preşedintele AUR

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

România, pe locul cinci în privinţa numărului de fani prezenţi la Euro-2024. Peste 92.000 de suporteri i-au susţinut pe tricolori la partidele din grupe

News.ro acum o ora
Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind d

Trenul Timișoara-Iași, întârziere de 5 ore. Motivul: o locomotivă defectă

Ziare.com acum 3 ore
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţă, 29 iunie, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, întârzierea este ge

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°