Firma de avocatură Muşat & Asociaţii a fost selectată de către Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) să asigure consultanţă juridică în procesul de selectare şi contractare a intermediarului pentru oferta publică de vânzare a 15% din acţiunile Transelectrica (TEL), potrivit unui anunţ al OPSPI.
Acesta este primul pas în vederea selectării intermediarului care va lista la Bursă încă 15% din Transelectrica, oferta fiind estimată la 50 mil. euro, pe baza preţului de închidere de vineri al acţiunilor TEL. Valoarea contractului de consultanţă juridică este mică, de câteva mii de euro.
Casa de avocatură fondată şi condusă de Gheorghe Muşat (desen) a avut anul trecut afaceri de 10,1 mil. euro, în scădere faţă de 2009 şi 2008, însă s-a menţinut pe locul al treilea în topul firmelor de avocatură locale.