Glasgow Rangers a cucerit cea de-a 27-a Cupă a Ligii Scoţiei din palmares, după ce a învins-o în finală pe marea rivală Celtic. Echipa lui Walter Smith s-a impus cu 2-1 după prelungiri, şi a pus capăt visului „verzilor” de a realiza tripla internă. Cele două formaţii se află în luptă directă pentru titlu, în timp ce „catolicii” se află încă în cursă pentru Cupa Scoţiei.
Pe Hampden Park, Rangers a deschis s corul după 24 de minute, prin Steven Davies, care a şutat de la aproximativ 25 de metri. Ledley a restabilit însă egalitatea şapte minute mai târziu, cu o lovitură de cap din apropiere. Pentru că în repriza a doua nici una dintre cele două echipe nu au mai reuşit să înscrie, meciul a intrat în prelungiri, acolo unde croatul Jelavic s-a dovedit decisiv, marcând golul victoriei în minutul 98. Nervii jucătorilor lui Celtic au cedat pe final, Izaguirre fiind eliminat în ultimele momente ale partidei.
„Pentru mine, este una dintre cele mai frumoase victoriidin carieră”, a declarat managerul celor de la Rangers, Walter Smith, care a obţinut cel de-al 20-lea trofeu ca antrenor al echipei de pe Ibrox Park şi care se va retrage la finalul actualului sezon. Tehnicianul de 63 de ani a fost completat de David Weir, căpitanul învingătorilor: „A fost un meci excelent, o bună publicitate pentru fotbalul scoţian şi toţi cei care au jucat au dat totul pe teren”.
Glasgow Rangers a cucerit cea de-a 27-a Cupă a Ligii Scoţiei din palmares, după ce a învins-o în finală pe marea rivală Celtic. Echipa lui Walter Smith s-a impus cu 2-1 după prelungiri, şi a pus capăt visului „verzilor” de a realiza tripla internă. Cele două formaţii se află în luptă directă pentru titlu, în timp ce „catolicii” se află încă în cursă pentru Cupa Scoţiei.
Pe Hampden Park, Rangers a deschis s corul după 24 de minute, prin Steven Davies, care a şutat de la apro