Intr-o prima aproximatie, pamintul e ceva stabil, ceva pe care te poti baza. Cu exceptia citorva zone, pericolul unor cutremure sau valuri ucigase este practic nul – scuturi tectonice greoaie si masive isi suporta pasiv soarta geologica. Doar arareori acestea trec unele sub altele, ajung la presiuni, adincimi si temperaturi incredibile, incep sa isi transforme rocile in ceva nou sau sa le piarda pentru totdeauna astenosfera.
La fel, tabelul lui Mendeleev este in mare parte un imperiu al stabilitatii: elemente fixe, disciplinate si previzibile, cu culori, greutati si proprietati usor de descris, de memorat si de folosit.
Exista insa o arie in care granitele devin imprecise si in care elemente trec nu doar dintr-o stare in alta, ci chiar dintr-unul in altul. Devin un soi de zombie – e adevarat, la fel de inteligibili precum colegii lor cu proprietati mai ‘umane’, dar cerindu-si dreptul la un mic coeficient de imprevizibil in ecuatiile in care intra.
•
La spargerea unui atom, iau nastere o serie de izotopi instabili, care la rindul lor isi vor schimba starea, emitind radiatie. Radiatia alfa (in care este emis un atomi de He, adica doi protoni si doi neutroni) este generata doar de atomii grei. In mod normal, intr-un reactor, particolele alfa acestia sint oprite in containerul protector; sint usor de captat – pot fi oprite chiar de o foaie de hirtie. In radiatia beta, fie un proton este transformat intr-un neutron, fie invers (beta- : n in p sau beta+ : p in n). Ca protectie se foloseste un strat de aluminiu, altfel pot patrunde prin piele si ioniza moleculele organismului.
Particolele gama apar dupa cele alfa sau beta si elibereaza energie sub forma de fotoni. Acestia sint cei mai greu de oprit; e nevoie de straturi groase de plumb si beton. Si chiar daca odata cu distanta concetratia lor scade, concentratia lor este mare in interioru
