Reprezentantele Constanţei în întrecerea internă de volei au reuşit să acceadă în semifinalele competiţiei după ce au trecut fără nici un fel de probleme de adversarele din sferturi.
Reprezentantele Constanţei în Divi-zia A1 la volei au reuşit să se califice în faza a doua a play-off-ului competiţiei. Constănţenii au reuşit să se impună în jocurile disputate în prima rundă, pe litoral.
Fetele de la CS Volei 2004 Tomis au încheiat rapid socotelile cu adversara lor, CSM Lugoj. Aceasta din urmă, conştientă că nu prea are şanse la calificare, a acceptat să joace ambele meciuri de debut ale seriei pe litoral. Prima întâlnire a avut loc sâmbătă şi a fost adjudecată de tomitane cu un categoric 3-1 (25-13, 25-11, 25-19). Jocul al doilea, disputat tot în Sala Sporturilor din Constanţa, s-a încheiat, de asemenea, cu victoria tomitanelor care s-au impus cu acelaşi scor 3-0 (25-21, 25-21, 25-9). Cele două victorii au adus echipei de pe litoral calificarea în semifinalele campionatului, unde vor juca împotriva învingătoarei din seria Dinamo - Pro Volei Botoşani. CVM Tomis a reuşit şi ea calificarea în semifinalele campionatului, după ce s-a impus în primele două jocuri cu Universitatea Cluj. Ardelenii au reuşit să le ia un set tomitanilor, în cel de-al doilea meci, încheiat cu scorul de 3-1 (25-18, 21-25, 25-23, 25-22). Primul meci, cel de sâmbătă, a fost câştigat de echipa de pe litoral în număr minim de seturi, 3-0 (27-25, 25-16, 25-23). În semifinale, Tomis va juca împotriva învingătoarei din seria Explorări Baia Mare-Unirea Dej.
Atât CVM Tomis cât şi CSV au ca obiectiv adjudecarea titlului naţional. Fetele nu au nici o astfel de distincţie în palmares în timp ce băieţii s-au impus în campionat de trei ori consecutiv. În aceste condiţii, fetele aleargă după primul lor succes, iar băieţii vor să îşi ia revanşa în faţa celor de la Remat Zalău, care, sezonu