Ca să nu treacă chiar prin centru, traseul 2 a fost mutat prin Brazda lui Novac, iar traseul 6 se transformă în 101, care va merge de la Grădina Botanică prin Craioviţa Nouă, apoi pe Rocadă, până la FordDe ieri, tramvaiul craiovean circulă pe cele două segmente anunţate: Peco Severinului - Termo şi retur, respectiv Universitate - Ford şi retur. Pentru a întoarce la Universitate, RAT Craiova a realizat în weekend o legătură între cele două sensuri de mers de la Universitate, iar tramvaiele sunt cuplate câte două, spate în spate.
În privinţa autobuzelor, Comisia de Sistematizare a Circulaţiei din subordinea Primăriei Craiova s-a întrunit din nou ieri, pentru o nouă modificare a traseelor care străbat municipiul, ce va fi aplicată de miercuri, 23 martie.
Traseul 6, deviat pe... Rocadă
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, traseele 1, 1R, 2R rămân nemodificate. Traseul 2b se dorea iniţial să fie deviat pe străzile Unirii şi A.I. Cuza, dar, fiind centrul închis în weekenduri, trebuia căutată o altă variantă. Aceasta a fost găsită ieri şi este următoarea: str. Brestei - str. Ştefan cel Mare - str. Carol I - str. Fraţii Goleşti - Piaţa Centrală. La întoarcere, de pe strada Fraţii Goleşti va trece prin cele două giratorii de pe Carol I, apoi va intra pe str. Păltiniş, urmând străzile Principatele Unite şi Ştefan cel Mare, pentru a intra din nou pe str. Brestei.
Traseele 3 / 3b: Tur: str. George Enescu - str. Olteniei - str. Tineretului - bd. Dacia - str. Amaradia - str. Doljului - str. Brazda lui Novac - str. Şerban Vodă - str. Ştefan cel Mare - bd. Carol I - Bănie / MAT.
Retur: MAT / Bănie - bd. Carol - str. Păltiniş - str. Şerban Vodă - str. Brazda lui Novac - str. Doljului - Amaradia - Craioviţa Nouă.
Traseele 4 şi 5b rămân nemodificate.
Traseul 6 se transformă în 101. Acesta va avea capătul de linie pe strada Ni