Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intervenţia din Libia se prăbuşeşte?

Publicat in Romania Libera, marți 22 martie 2011 ·

Operaţiunea Odissey Dawn (Zorii Odiseei) în Libia este pe cale să moară, potrivit businessinsider.com.

China, care nu şi-a exercitat dreptul de vot pentru rezoluţia ONU de a bombarda Libia cere acum încetarea imediată a focului, potrivit Associated Press.

Italia a ameninţat că va retrage autorizaţiile de utilizare a bazelor sale aeriene.

Tot ieri, Norvegia a afirmat că nu va lua parte la intervenţia militară până când nu se clarifică cine este la comanda operaţiunii şi care sunt regulile angajamentului.

Şi Rusia, care s-a abţinut de la vot, a cerut încetarea atacurilor aeriene. Ministrul apărării rus, Anatoly Serdyukov i-a spus omologului american Robert Gates că "Rusia doreşte încetarea imediată a focului în Libia şi începerea negocierilor politice", potrivit presstv.ir. "Suntem convinşi că cel mai scurt drum către securitatea civililor este prin încetarea focului şi începerea dialogului", a mai adăugat ministrul rus.

Vladimir Putin, primul ministru al Rusiei denunţase anterior rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU care autoriza ofensiva militară împotriva Libiei, afirmând că aceasta seamănă cu "chemările medievale la cruciadă." Putin nu s-a ferit să acuze Statele Unite că acţionează fără conştiinţă sau logică.

Zeci de civili au fost ucişi în Libia de la debutul intervenţiei SUA-Marea Britanie-Franţa, sprijinite şi de alte ţări occidentale. Este cea mai mare intervenţie militară a Occidentului în lumea Arabă de la invadarea Irakului în 2003. Nu puţine voci sunt cele care susţin că aliaţii occidentali sunt interesaţi de rezervele petroliere ale Libiei şi nu de siguranţa cetăţenilor acestei ţări.

Operaţiunea Odissey Dawn (Zorii Odiseei) în Libia este pe cale să moară, potrivit businessinsider.com.

China, care nu şi-a exercitat dreptul de vot pentru rezoluţia ONU de a bombarda Libia cere acum încetarea imed

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum o ora
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

LIVE Naționala României își află ACUM adversarii din preliminariile CM 2026! Toate informațiile de la Zurich

Gazeta Sporturilor acum o ora
Încep din nou emoțiile pentru echipa națională a României! De această dată își află adversarii din preliminariile CM 2026. Tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale 2026 are loc ACUM, la Zurich, liveTEXT pe GSP.ro, la TV pe Antena 1 și va f

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum o ora
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Centristul François Bayrou, un aliat al lui Emmanuel Macron, a fost numit prim-ministru al Franţei

News.ro acum 12 minute
François Bayrou, un vechi politician de centru şi un aliat al preşedintelui Emmanuel Macron, a fost numit vineri în funcţia de prim-ministru al Franţei, după ce votul istoric de neîncredere de săptămâna trecută a pus capăt coaliţiei minoritare de sc

Kremlinul îl laudă pe Trump pentru că a criticat loviturile ucrainene în Rusia

News.ro acum o ora
Kremlinul a lăudat vineri criticile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, cu privire la atacurile ucrainene cu rachete americane asupra teritoriului Rusiei şi a spus că poziţia lui este în deplină concordanţă cu cea a Moscovei, relatează Reuters.

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 4 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Percheziții la firma prin care s-au făcut plăți către influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu

Ziua Constanta acum 54 minute
Percheziții la firma prin care au fost făcute recrutări și plăți către influenceri pentru campania în favoarea lui Călin Georgescu la primul tur al alegerilor prezidențiale. Se face referire la platforma FameUp pe care se postează anunțuri de promo

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 3 ore
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/1°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°