“Locul femeii este la cratiţă”, mi se pare o expresie proastă, de misogin retardat. Margaret Thatcher a ajuns dintr- ogospodină “Doamna de Fier”, care a condus conservatoarea Mare Britanie din 1979 până în 1990. Angela Merkel e un alt exemplu, la îndemână… Istoria e sinuoasă. Noua Zeelandă a fost prima naţiune care a acordat femeilor dreptul de vot, în 1893. Emiratele Arabe Unite au făcut asta abia în 2006. “Locul femeii este la cratiţă”, mi se pare o expresie proastă, de misogin retardat. Margaret Thatcher a ajuns dintr- ogospodină “Doamna de Fier”, care a condus conservatoarea Mare Britanie din 1979 până în 1990. Angela Merkel e un alt exemplu, la îndemână… Istoria e sinuoasă. Noua Zeelandă a fost prima naţiune care a acordat femeilor dreptul de vot, în 1893. Emiratele Arabe Unite au făcut asta abia în 2006.
Politica nu-i sport, ca diferenţele biologice, fizice dintre un bărbat şi o femeie să fie esenţiale. Aici e vorba exclusiv de inteligenţă şi de talent. Altceva mă intrigă. De ce în România se face politică după ureche? Adepţii unui stângism primitiv, dar şi ai unui egalitarism excesiv, am ajuns să avem organizaţii de femei! De ce? Există organizaţii de bărbaţi sau femeile sunt deosebite, sunt altfel? Ce să mai vorbesc de organizaţii de muncitori, ingineri, elevi, studenţi… Păi, hai să facem organizaţii politice de nemuncitori, de tineri care nu sunt studenţi, de maturi, de bătrâni! Împărţirea aceasta este stupidă. Credeţi că legendarele Golda Meir sau Indira Gandhi au trecut prin organizaţii de femei?
M-am mai convins o dată de inutilitatea altor criterii decât cele de competenţă când am auzit ce-a fost în weekend la femeile liberale. Norica Nicolai, în cădere liberă în PNL, a vrut să-şi impună urmaşa. După un circ monstru, contestaţii, a pierdut la dublu!
Dacă tâmpeniile astea sexiste continuă, nu m-ar mira să apară şi organizaţii de homosexuali