Doamna ministru Elena Udrea, autodefinita in esenta prin “Omnia mea mecum porto”, s-a lansat intr-o delicata operatie de estetizare a propriei imagini. Nu mai vrea sa fiinteze in memoria colectiva drept bogatasa inconjurata de Vuittoane, Jimi Choo-uri si Q7-uri, care controleaza si imparte miliarde de euro, ci vrea cu tot dinadinsul sa fie perceputa ca un om banal, obisnuit, din popor. Un om ca oricare dintre noi.
Omenesc, prea omenesc – “am (sunt) tot atat de mult sau de putin pe cat aveti (sunteti) si voi” – asta este completarea moto-ului – Omnia mea mecum porto.
Doar citite in aceasta cheie ultimele confesiuni ale ministrului Dezvoltarii si Turismului, postate alandala si aiurea (din sedinte de Guvern) pe facebook, twitter sau blog, pot fi intelese si altfel decat o injuratura sau o batjocora continua la adresa bunului simt. Sau altfel decat o jignire a oricarei inteligente.
Povestea a debutat, cu sau fara voia ei, dupa ce Udrea a fost chinuita nopti la rand (in somn) de grija platii creditului de peste 3,2 milioane de euro, obtinut ca persoana fizica, in baza unor venituri anuale de aproximativ 33.000 de euro. Supliciul vietii de om sarman si cocosat de greutatile cotidiene s-a dilatat cand Elena si-a dat seama ca o baie dintr-un apartament ANL este mai mare decat dimensiunile din propria casa.
Nici nu i-a trecut bine supararea ca nu isi poate permite o casa mai mare, ca doamna Udrea a inceput sa fie cuprinsa de calduri in aceeasi casa, tot mai mica si mai inconfortabila. De suparare a deschis geamurile, sa intre frigul si racoarea, iar dupa ce a echilibrat temperatura natural, a cerut ajutor pe facebook. Stie cineva cum poate fi inchis un calorifer, ca sa nu dormim cu geamurile deschise iarna?
Aici au intrat pe geam si interpretarile rautacioase despre nepasarea fata de factura la caldura si indiferenta fata de problemele ecologice
