Dâmboviţeanul a înfiinţat împreună cu mai mulţi oameni de cultură din zona Titu Cenaclul Literar „Vasile Preda”, care fiinţează la Lunguleţu. De asemenea, îi ajută pe elevi să editeze o revistă a şcolii din comună.

Este profesor de chimie, dar „respiră” poezie din fragedă copilărie. Constantin Predescu-Neacşu a frecventat încă din liceu cercurile literare, cenaclurile. Era nelipsit de la serile de poezie.

„Am început să scriu din adolescenţă. Creaţiile mele au fost publicate în diferite reviste ale vremii”, îşi aminteşte Constantin Predescu-Neacşu. Au urmat anii studenţiei. La Iaşi. Era destul de ocupat. Studia chimia şi fizica, dar nu şi-a abandonat pasiunea pentru literatură, pentru vers.

După facultate, a primit repartiţie într-o comună din judeţul Galaţi. Un an de zile, Constantin Predescu-Neacşu nu a mai scris nici măcar o strofă. Destinul l-a adus în cele din urmă la Lunguleţu. Aici s-a căsătorit, aici are familia. Predă la şcoala din comună de 39 de ani. În vară, va ieşi la pensie.

„Vis şi adevăr”, prima sa plachetă de versuri

Timpul, care i se pare mult prea comprimat, îl are împărţit la trei: şcoală, agricultură şi poezie. „În 2002, m-a înverşunat şi mai mult scrisul. Printr-o întâmplare, am luat legătura cu scriitorul târgoviştean Ştefan Doru Dăncuş. Mi-a publicat în Revista «Singur» pe care o patronează poezia «Ploaie». Sunt versuri pe care le-am pus pe hârtie în anii studenţiei”, spune Constantin Predescu-Neacşu. În 2003, îi iese de sub tipar prima plachetă de versuri, intitulată „Vis şi adevăr”.

„Poezia, pentru mine, a fost ca o boală plăcută. Îţi intră în corp şi nu mai reuşeşti să scapi de ea. Te zvârcoleşti continuu. Nu te mai vindeci”, mărturiseşte poetul.

Constantin Predescu-Neacşu s-a gândit că nu ar scrica dacă i-ar iniţia în tainele creaţiei literare şi pe elevii săi. A reuşit să scoată un periodi