* o femeie a fost accidentată pe trotuar de un autoturism condus de un şofer aflat în stare de ebrietate * conducătorul auto a fugit de la locul faptei şi s-a ales cu dosar penal, iar victima a ajuns la spital
Consumul de alcool este principala cauză a evenimentelor rutiere produse în weekend la Brăila. Cel mai grav dintre acestea a avut loc sâmbătă, în jurul orei 16.35, pe Calea Galaţi, unde un şofer aflat în stare de ebrietate a urcat, practic, cu maşina pe trotuar, accidentând grav un pieton, după care a părăsit locul faptei. Din cauza consumului excesiv de băuturi alcoolice, şoferul U.I., în vârstă de 46 de ani, din Brăila, a pierdut controlul autoturismului şi a surprins-o şi accidentat-o grav pe brăileanca C.I. de 55 de ani, care se deplasa pe trotuar. După producerea evenimentului, şoferul a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea poliţiştilor, fiind depistat, ulterior, pe strada Andrei Cocoş. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, rămânând internată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Duminică dimineaţa, la orele 8.05, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat pe M.G. în vârstă de 53 de ani, din comuna Cazasu, în timp ce conducea autoturismul, pe Şoseaua Râmnicu-Sărat, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal. * o femeie a fost accidentată pe