Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Egiptul face primii paşi în democraţie: schimbarea constituţiei a primit votul de încredere al populaţiei

Publicat in Ziarul Financiar, marți 22 martie 2011 ·

Egiptenii sprijină ferm schimbările constituţionale care vor permite organizarea rapidă de alegeri în ţară, indică rezultatele referendumului or­ga­nizat sâmbătă, conform BBC News. Potrivit acestora, 77% dintre ale­gători susţin modificarea constitu­ţiei.

Mohammed Ahmed Attiyah, pre­şe­dinte al comitetului ce a supra­vegheat votul, a anunţat că 18,5 mi­lioa­ne de oameni care au votat s-au pro­nunţat în favoarea amenda­men­te­lor. Participarea la vot a fost de 41,2% din 45 milioane de alegători eligibili.

Amendamentele includ reducerea mandatelor prezidenţiale de la şase la patru ani şi limitarea numărului de mandate la două, obligativitatea ca pre­şe­dintele să aleagă un adjunct în decurs de 30 de zile de la alegeri, introducerea de noi criterii pentru candidaţii la prezidenţiale, inclusiv condiţia ca aceştia să aibă peste 40 de ani şi să nu fie căsătoriţi cu un non-egiptean.

Principalele două grupuri politice ale ţării, Partidul Naţional Democrat şi Frăţia Musulmană, au sprijinit propunerile.

Un purtător de cuvânt al Frăţiei a caracterizat rezultatul drept "o victorie pentru poporul egiptean", care va permite ţării să "intre într-o nouă fază".

Activiştii pro-democraţie au declarat că modificările nu sunt suficient de radicale şi că vor o rescriere completă a constituţiei înainte de organizarea de alegeri. Pentru mulţi egipteni sâmbătă a fost prima dată când au votat, în timpul lui Mubarak participarea fiind extrem de redusă.

Cel mai grav incident din timpul referendumului l-a avut drept personaj principal pe laureatului Premiului Nobel Mohamed ElBaradei.

Câteva sute de locuitori ai unui cartier defavorizat din Cairo, majoritatea islamişti, au aruncat cu pietre în ElBaradei în faţa unei secţii de votare unde intenţiona să îşi exprime votul la referendumul constituţional. ElBaradei a fost lovit de cel puţin o piatră în spa

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 45 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 32 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°