Dacă vrei să-ți reduci factura la apă caldă cu 60% și pe cea pentru încălzire cu 30%, apelează la programul Casa Verde. Acesta urmează să fie lansat la jumătatea lunii aprilie.
Modernizați-vă locuința și înlocuiți vechiul sistem de încălzire a casei, cu bani din Fondul de Mediu folosind energia regenerabilă, care îmbunătăţește calitatea aerului, a apei şi a solului. Astfel, pentru instalarea panourilor solare, Fondul de Mediu acordă până la 6.000 de lei/beneficiar, iar pentru pompele de căldură, până la 8.000 de lei.
Dacă optați pentru instalațiile de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă sau orice alt fel de reziduuri şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice, primiți de la Fondul de Mediu 6.000 de lei. „La o casă cu suprafața utilă de 150 mp, în care locuiesc patru persoane, instalația pentru apa caldă costă în medie 10.000 de lei, așa încât în sarcina beneficiarului mai rămân doar 4.000 de lei. Într-o lună lucrarea este gata, iar toată vara ai apă caldă gratis“, spune Gheorghe Popescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
Beneficiarii își pot alege singuri firma care să execute lucrările, neexistând firme agreate de AFM. Popescu mai spune că, deși pompele de căldură sunt mai eficiente, 90% din solicitări sunt pentru panouri solare, din cauza costurilor. Până acum, cele mai multe cereri de finanțare s-au primit din județele Bihor, Harghita și Covasna.
Apartamentele de bloc ies din discuție
„Ca noutate, în acest an acceptăm în program și casele duplex. Evităm să acordăm finanțare nerambursabilă pentru apartamentele din blocuri, unde sunt spații comune și unde am constatat că, în timp, apar numeroase litigii“, explică președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
Pentru a putea obține finanțare nerambursabilă, trebuie să aveți domiciliul p