Adrian Severin continuă să-și clameze nevinovăția. S-a autosuspendat din conducerea PSD și din grupul socialiștilor din Parlamentul European (PE), dar refuză să-și prezinte demisia. Frustrarea și încăpățânarea lui au și o fărâmă de logică. Când ești coleg de partid cu Adrian Năstase, când ”ai tăi” ies în stradă pentru a-l apăra pe Constantin Nicolescu (președintele de Consiliu Județean ridicat cu mascații), când partenerul de alianță Crin Antonescu declară că nu are nicio problemă să-l reprimească în partid pe ex-primarul Cristian Anghel (cel condamnat pentru abuz în serviciu), când îți vezi adversarii politici Ridzi sau Păsat bine-mersi în Parlamentul de ”acasă”, Adrian Severin se poate considera o ”victimă”.

Presat să părăsească grupul din PE, Adrian Severin a spus că înţelege problema pe care socialiștii o au “legat de votul şi de electoratul lor”. Și în această afirmație se află explicația legată de refuzul lui de a-și da demisia: înțelege că, la nivel european, socialiștii ar putea avea probleme cu electoratul, dar știe că în România un scandal legat de corupție contează prea puțin în opțiunile de vot: la Craiova și la Baia Mare oamenii ies în stradă pentru a-și apăra primarii acuzați de corupție, la Râmnicu Vâlcea consilierii locali îl declară ”cetățean de onoare” (”la cererea societății civile”) pe primarul condamnat definitiv la pușcărie.

Îndărătnicia cu care Adrian Severin se ține de scaunul european nu trebuie căutată doar în lipsa lui de caracter, ci și în comportamentul schizoid al electoratului român care a arătat de prea multe ori că este dispus să acorde credit personajelor controversate, indiferent de scandalurile în care au fost implicate. Pentru a înțelege exact diferența de mentalitate: Ernst Strasser, euro-parlamentarul austriac implicat în același scandal cu Severin, fost ministru de externe în țara lui, nu doar că și-a dat demisi