La o vedere mai atentă, însă, prilejuită pentru mine de proiecţia filmului Bogota Change (în cadrul festivalului One World România) în prezenţa regizorului filmului şi a principalului său protagonist - domnul Mockus -, singura contradicţie căreia a trebuit să-i fac faţă a fost aceea dintre realitatea faptelor primarului şi propriile mele prejudecăţi.
Filmul descrie într-o oră progresul făcut de Bogota pe parcursul celor două mandate ale lui Antanas Mockus, 1995-1997 şi 2001-2003, precum şi în mandatul intermediar al unui alt primar, aliat al său, Enrique Penalosa, între 1998-2000. Cifrele de scădere a criminalităţii, accidentelor şi sărăciei sunt absolut impresionante, dar nu asupra lor vreau să insist. Învăţămintele pe care eu le-am luat cu mine atât din film, cât şi din dialogul cu publicul de peste o oră care a urmat proiecţiei filmului ţin nu doar de ce a făcut Antanas Mockus, cât mai ales de cum a făcut.
El a plecat de la un trinom - lege, morală, cultură -, în jurul căruia a reconstruit din temelii felul în care arată Bogota, dar mai ales felul în care se simt oamenii care trăiesc în ea. Faptele lui s-au bazat pe câteva principii care cred că le-au conferit forţa de a schimba ceva ce nimeni nu credea că poate fi schimbat. Primul pas pe care Antanas l-a făcut a fost chiar acesta: să spună că lucrurile se pot schimba. Pasul ăsta e mult mai greu decât pare.
La întrebarea moderatoarei către sală dacă o astfel de schimbare e posibilă şi în România sau în Bucureşti, cele mai multe voci din sală au fost inechivoce: Imposibil!. N-avem nevoie doar de un om care să creadă şi să spună că se poate, avem nevoie şi de un public care să poată crede că se poate. E un demers pe care ne e din ce în ce mai greu să-l facem.
Uitându-mă la manierele foarte creative, surprinzătoare prin care primarul Bogotei a propus soluţii la problemele oraşului său, m-a
