Gândit de Eugen Nicolăescu, fostul ministru al Sănătăţii din perioada 2007-2008, atunci când liberalii erau la guvernare, megaplanul de construire a unor spitale regionale în România a fost scos de la naftalină, la începutul lunii martie 2011, de actualul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, la propunerea căruia Guvernul a aprobat un memorandum privind demararea construcţiei a şase spitale regionale de urgenţă, dintre care unul la Târgu-Mureş.
Acestea vor fi construite prin parteneriat public-privat, iar costurile estimate sunt de circa 1,5 miliarde euro, adică în medie 250 de milioane de euro/spital. Bănet, nu glumă…
Interesant, în urmă cu câţiva ani, proiectul lui Nicolăescu de a construi un spital regional mamut la Târgu-Mureş a fost considerat de Ion Bazac, ministru al Sănătăţii în perioada 2008-2009, ca fiind extrem de ambiţios, dar nesustenabil.
Revenind la spitalul regional din Târgu-Mureş, acesta ar urma să se construiască pe un teren de o suprafaţă de circa şase hectare, nu departe de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş. Nu se poate să nu ne punem o întrebare simplă, dar pertinentă: cine va scoate 250 de milioane de euro din buzunar? Se vor găsi investitori privaţi care să deţină resurse financiare pentru a se implica într-un asemenea proiect faraonic, având în vedere faptul că recuperarea investiţiei într-un spital nu se face de pe-o zi pe alta?
Gândit de Eugen Nicolăescu, fostul ministru al Sănătăţii din perioada 2007-2008, atunci când liberalii erau la guvernare, megaplanul de construire a unor spitale regionale în România a fost scos de la naftalină, la începutul lunii martie 2011, de actualul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, la propunerea căruia Guvernul a aprobat un memorandum privind demararea construcţiei a şase spitale regionale de urgenţă, dintre care unul la Târgu-Mureş.
Acestea vor fi construite prin