De câteva zile propaganda cotrocenistă se străduiește să acopere poziționarea diplomatică lamentabilă a României vizavi de problema libiană. E prea mare tot acest efort propagandistic ca să nu ne gândim că servanții președintelui țării încearcă din răsputeri să acopere nu doar incompetența lui Băsescu în materie de politică externă, ci și alte lucruri mult mai grave.
Noroc cu presa străină, că așa reușim să aflăm că exista posibilitatea ca Traian Băsescu - principalul responsabil cu relațiile internaționale ale României - să fi avut și alte motive pentru care s-a declarat (nota bene! în numele statului român) împotriva intervenției militare din Libia.
Un articol publicat ieri în cotidianul italian "La Repubblica" vorbește despre "România-Libia: relații periculoase". Materialul (preluat din săptămânalul "Osservatorio Balcani") face o trecere în revistă a etapelor poziționării nefirești a României în privința conflictului din Libia. Este menționat inclusiv episodul în care Traian Băsescu a ținut să facă pe interesantul în Consiliul European, umflându-și inutil mușchii către președintele francez. Mai mult, italienii nu ratează ocazia pentru a ironiza relațiile extrem de tensionate dintre Traian Băsescu și Nicolas Sarkozy.
Gluma se îngroașă (pentru imaginea României) în pasajul următor, în care este descrisă aiuritoarea intervenție televizată de duminică seara de la Cotroceni, atunci când spusele lui Băsescu, în viziunea ziaristilor italieni, "au amintit multora de excelentele raporturi pe care le avea Nicolae Ceaușescu cu fratele său Gaddafi, precum și de o foarte bună colaborare între serviciile secrete ale celor două țări".
În articol se face și o remomorare a strânsei colaborări pe care România ceaușistă o avea cu Libia colonelului Gaddafi. La finalul materialului, italienii aruncă o bombă în capul României, sub forma unei insinuări mai mult