Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De unde câştigă bani Cătălin Botezatu

Publicat in Adevarul, marți 22 martie 2011 ·

Cătălin Botezatu este acţionar la trei firme, iar cea în numele căreia creează lenjeria intimă care l-a făcut celebru îi aduce un profit de doar câteva mii de euro pe an.

Firma TWO 4 FLY SRL, care se ocupă de fabricarea de articole de lenjerie de corp, a fost înfiinţată în anul 2005 şi i-a adus în 2009 lui Cătălin Botezatu venituri de aproape 380.000 de lei, conform datelor de la Registrul Comerţului.

Firma TWO 4 FLY SRL a creatorului de modă Cătălin Botezatu are un profit de doar câteva mii de euro în fiecare an, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Firma a avut un profit de doar 2.000 de euro în anul 2009. Şi nici în anul 2008, firma nu a avut profituri spectaculoase, Botezatu declarând un profit de 3.000 de euro.

2007 a fost singurul an în care Botezatu a câştigat ceva bani cu firma sa, ajungând să aibă un profit de peste 23.000 de euro. În primii doi ani, firma lui Botezatu nu a înregistrat profit.

În schimb, firma TWO 4 FLY SRL a acumulat datorii tot mai mari, chiar din primul an de la înfiinţare. Dacă în anul 2005, firma a înregistrat datorii în valoare de 38.000 de euro, în anul 2009, datoriile firmei lui Botezatu au ajuns la 280.000 de euro.

C.B. Fashion, datorii de 242.000 de euro

C.B. FASHION STIL , înfiinţată în anul 2005, care are ca obiect de activitate fabricarea de îmbrăcăminte (exceptând lenjeria de corp). Firma a acumulat datorii care au urcat constant de la un an la altul. În primul an, în 2005, firma a avut datorii de 20.000 de euro şi a ajuns la datorii de peste 242.000 de euro în anul 2009, conform datelor de la Registrul Comerţului.

În anul 2009, firma C.B. FASHION STIL nu a înregistrat profit, la fel ca în primii doi ani de activitate, anii 2005-2006. Firma a avut un profit total de 35.000 de euro în anii 2007-2008,conform Registrului Comerţului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 14 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 8 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 11 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 13 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 11 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°