Pornind de la ediţia recent încheiată a festivalul de film documentar One World Romania (16-21 martie), investigăm tendinţele unui gen dinamic şi ofertant, dar neglijat sistematic de instituţii şi de publicul larg. Alexandru Solomon şi Florin Iepan, doi dintre cei mai importanţi documentarişti ai cinematografiei româneşti, criticul de film Mihai Fulger şi publicistul Mircea Toma analizează starea documentarului ca instrument necesar pentru reflectarea realităţii.
Filmul documentar „te poate ajuta să descoperi lumi altminteri inaccesibile, dar şi să priveşti cu alţi ochi lumea din jurul tău", spune criticul de film Mihai Fulger, marcând valoarea antropologică, „în sens larg", a unui produs cum este documentarul. Alexandru Solomon, unul dintre cei mai importanţi regizori de documentar din România, autorul unor filme precum „Kapitalism - reţeta noastră secretă" şi „Apocalipsa după şoferi" vorbeşte despre documentar ca despre „o călătorie". „La un festival de documentar, dacă stai de dimineaţa până seara la filme, călătoreşti prin toată lumea şi ai experienţe pe care nu le ai într-o vacanţă", explică Solomon, care este şi directorul festivalului de film documentar One World, încheiat recent.
Dacă şi criticii şi regizorii convin asupra nevoii de a captura şi reda realitatea prin intermediul documentarului, analiza capătă nuanţe în ceea ce priveşte tradiţia românească - a vizionării, dar şi a producţiei documentarului. Anul trecut, în România, au ieşit pe piaţă doar două documentare, marchează Mihai Fulger, vorbind în acelaşi timp despre tendinţa estompării graniţelor dintre documentar şi ficţiune. Dintre documentarele care au marcat anul 2010 în cinematografia românească, Fulger trece pe lista sa „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" de Andrei Ujică - „în măsura în care este un film documentar - iată un excelent exemplu de estompare a graniţelor dintre document
