În această săptămână dramatică, în care maşina economică a Japoniei s-a gripat, moneda ei s-a întărit, aparent surprinzător. În timp ce premierul Naoto Kan constata că tsunamiul care a lovit Japonia este cea mai dură criză de la cel de-al doilea război încoace, yenul japonez urca. Moneda niponă a urcat faţă de dolarul american, până la cea mai înaltă cotaţie a sa de la… ei bine, chiar de la cel de-al doilea război mondial încoace. A fost nevoie de intervenţia concertată a celor mai mari bănci centrale ale lumii pentru a potoli avântul monedei japoneze. Chiar şi aşa, yenul a rămas pe poziţii, coborând de la un maxim istoric, de 76,32 de yeni pentru un dolar, până la 81,05, pentru a pulsa, imediat, spre o valoare mai puternică.

Paradoxul unei monede

Ce mecanism obscur poate transforma o tragedie umană şi economică într-un avantaj financiar? Pare simplu: investitorii se aşteaptă ca japonezii să-şi repatrieze banii plasaţi prin lume, în special în Statele Unite. Japonia este, după China, cel mai mare finanţator al Trezoreriei americane. Pe măsură ce repatriază dolarii, îi schimbă în yeni, iar moneda naţională japoneză se întăreşte. Mişcarea poate fi fluidă, deoarece sumele implicate sunt imense. Potrivit calculelor agenţiei de rating Moodys, Japonia are cel mai mare stoc de plasamente internaţionale. Sumele, ne-a declarat Thomas J. Byrne, vicepreşedinte al Moodys, „sunt egale cu 59% din produsul intern brut al anului 2009“. Un produs intern brut de dimensiuni gigantice, de aproximativ 6.000 de miliarde de dolari. Ca să avem dimensiunea exactă trebuie să precizăm că economia Japoniei este tot atât de mare cât acelea ale Germaniei şi Italiei însumate, a adăugat Byrne. Ca atare, spune vicepreşedintele Moodys, „este de aşteptat ca yenul să rămână stabil, minimizând impactul catastrofelor naturale“.

Piaţa financiară se aşteaptă deci ca yenul să rămână o mo