Să încercăm să privim lucid dincolo de cazul Severin, acesta e exerciţiul pe care vi-l propun. Vi se pare normal ca un europarlamentar plătit în medie cu vreo 80 000 de euro pe an (net) să mai aibă dreptul la contracte cu diverse companii de lobby? Aceasta-i întrebarea mea.

“Şpaga” cerută de Severin a indignat firesc pe toată lumea: a deranjat modul frust în care acei trei europarlamenatri încasau bani contra unor legi. Nimănui nu i se pare îngrijorătoare, dincolo de aceste cazuri flagrante, însăşi acceptarea pe scară largă a lobby-ului prin intermediul europarlamentarilor?

Există o lege a lobby-ului, deci sîntem în normal, ni se spune. Foarte bine că există. Asta nu înseamnă că practica mi se pare în regulă. Infinitele complexe în faţa Europei pe care le au politicieni, intelectuali, ziarişti români etc. ar trebui să fie depăşite cu întrebări fireşti. Unde începe şi unde se sfîrşeşte lobby-ul nesimţit? Din cîte văd în declaraţii de interese şi de avere ale unor alţi parlamentari decît cei incriminaţi, aş spune că treburile sînt mult mai confuze decît am crede.

Lui Adrian Severin i s-a cerut imperativ să renunţe la orice funcţie politică pînă nu se lămureşte situaţia în Parlamentul European. Victor Ponta a anunţat – presat fiind de conducerea europeană a socialiştilor – că Severin trebuie să plece. A fost o decizie normală pe care ar fi capitalizat-o politic cu adevărat dacă o lua imediat după ce s-a dat ştirea cu Severin.

Unul dintre discursurile servite de diverşi interesaţi de lobby şi în România (nu avem încă o lege reglementată în acest sens) sună cam aşa: nu sîntem încă pregătiţi, nu ştim ce-i ăla lobby. Ba eu cred că ştim. Şi cred că, dacă Severin ar fi fost membru într-un partid cu adevărate valori de stînga, ar fi fost luat de ceva mai mult timp la întrebări în legătură cu serviciile pe care le oferă unor companii de lobby sau multi