Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tomisul, în mare suferinţă

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 22 martie 2011 ·

La începutul returului se punea probleme ca formaţia constănţeană să se mute într-o altă locaţie, la care organele locale s-au opus dar nici nu au întins o mână de ajutor pentru redresarea situaţiei financiare. Treptat-treptat lotul tomitanelor s-a subţiat până ce noul antrenor al echipei, care a debutat la meciul din această etapă, Mihaela Pârâianu, nu a putut înscrie pe foaia de arbitraj decât 10 jucătoare din care doi portari şi efectele s-au concretizat în scorul final. Ultima clasată, Universitatea Reşiţa, care nai speră la salvare, a învins pe litoral la un scor care nu mai dă loc la comentarii, 40-28. Un meci deosebit de interesant a avut loc la Baia Mare unde gazdele au evoluat foarte bine şi au învins formaţia fostului selecţioner, Gheorghe Tadici, HC Zalău, formaţie acreditată cu şanse mari la un loc de Cupa EHF. Clujencele de la Jolidon au trebuit să se întrebuinţeze serios pentru a învinge la Sebeş-Alba formaţia din Deva, care încă nu a cedat lupta pentru salvare. Sub Tâmpa, rulmentistele nu au mai realizat bunele evoluţii anterioare şi după o serie de greşeli neprovocate au pierdut meciul cu Dunărea Brăila, care la finalul meciului sărbătoreau victoria care ar putea s-o relanseze pentru un nou loc european.

Rezultatele complete ale rundei a 20-a: Cetate Devatrans - ”U” Jolidon Cluj 20-24 (8-9); Ştiinţa HCM Baia Mare - HC Zalău 23-21 (15-13); Oţelul Galaţi - HCM Roman 22-21 (10-9); Tomis Constanţa -” U” Reşiţa 28-40 (12-18); SCM Craiova - CSM Bucureşti 29-31 (15-14); Rulmentul Municipal Braşov - Dunărea Brăila 20-24 (8-9); Oltchim Rm. Vâlcea - HCM Buzău amânat pentru mâine 23 martie.

Clasament

1. Oltchim 19 18 1 0 670-437 37

2. "U" Cluj 20 15 2 3 615-531 32

3. CSM Buc. 20 14 2 4 641-602 30

4. HC Zalău 20 13 0 7 544-489 26

5. Brăila 20 10 3 7 496-505 23

6. Roman 20 11 0 9 516-520 22

7. Baia Mare

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 4 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum o ora
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum 28 minute
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum 13 minute
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum o ora
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 3 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

USR Cluj și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare

NapocaNews acum 28 minute
Lista USR Cluj pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Oana Murariu (36 de ani), avocată, președinta filialei județene și deputată în funcție, în timp ce la Senat, primul pe listă va fi Ciprian Rus (43 de ani), IT-st, vicepreședinte al organizaț

O adolescentă de 16 ani a lovit cu mașina cinci autoturisme parcate, după o urmărire ca-n filme, în București

HotNews acum 52 minute
O adolescentă de 16 ani a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, după ce un echipaj de poliție a pornit în urmărirea fetei, care a refuzat să oprească la semnalele ofițerilor. „La data de 23 septembrie 2024, în juru

CFR: Traficul feroviar pe secţia de circulaţie Turceni – Filiaşi, întrerupt din cauza deraierii locomotivei unui tren de marfă, reluat după 8 ore/ Accidentul, investigat de către o comisie AGIFER

News.ro acum o ora
Traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi, oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic, a f

Vremea

București
acum

21°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

17°
lun.

15°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

18°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°