Cum mai sunt două luni până la Congres, iar Vasile Blaga părea la începutul săptămânii trecute că va atrage de partea sa majoritatea filialelor, preşedintele Băsescu a ieşit din nou la rampă şi şi-a exprimat fără rezerve sprijinul pentru candidatura lui Emil Boc la un nou mandat de preşedinte al partidului. Evident, declaraţiile sale fără echivoc au stârnit indignarea bine calculată, dar şi ridicolă prin vehemenţa nelalocul ei a liderilor opoziţiei. Dintre ei, cine putea să strige mai tare decât chiar părintele nonechidistanţei politice, cel aflat la conducerea ţării vreme de câteva mandate ante- şi postconstituţionale, venerabilul Ion Iliescu. Preşedintele de onoare al PSD l-a acuzat pe 18 martie pe preşedintele Traian Băsescu de amestec „flagrant şi strident“ în treburile interne ale PDL şi a profitat de situaţie pentru a relansa dezbaterea privind procedurile de suspendare.

Declaraţiile campionului implicării prezidenţiale în politica de partid au fost deja interpretate de lideri ai partidului de guvernământ ca o rechemare la lupta pentru suspendare, aparent abandonată, cel puţin temporar, mai cu seamă după ce Traian Băsescu aruncase în discuţie eventuala posibilitate - total neplauzibilă, de altfel - de a renunţa la un an de mandat pentru reechilibrarea momentelor electorale parlamentar şi prezidenţial. Neplauzibilă din două motive: primul, caracterul ipotetic şi potenţial nesigur al beneficiilor, pentru PDL, al unui asemenea gest de sacrificiu şi al doilea, calculul aritmetic greşit, aşa cum observa Cristian Preda pe blogul său, privind anii rămaşi din mandatul prezidenţial.

Rămâne însă evidentă dorinţa preşedintelui Băsescu de a influenţa jocurile din campania internă a PDL. Deşi majoritatea filialelor păreau să fie, la începutul săptămânii trecute, încă de partea lui Vasile Blaga, declaraţia lui Traian Băsescu, precum şi munca asiduă de convinge