- Social - nr. 746 / 22 Martie, 2011 Dintr-o initiativa fericita, care prinde contur din ce in ce mai pronuntat, Filarmonica targumureseana invita in cadrul concertelor sale tot mai multi tineri, intelegand, pe de-o parte, necesitatea promovarii noilor talente care asigura schimbul de maine al muzicienilor concertisti, pe de alta dorind sa incurajeze afirmarea si imbogatirea palmaresului si experientei artistice a acestora. In acest sens, sub genericul mentionat in titlu, se inscrie si concertul din 17 martie 2011, sustinut de flautista Cristina Bojin, o tanara provenita dintr-o familie de muzicieni romani, care continua traditia interpretarii la flaut, mostenita de la parinti. Dupa studiile efectuate in tara, si-a desavarsit pregatirea la Academia de Muzica din Stuttgart, la clasa renumitului profesor francez Jean-Claude Gérard, urmand ulterior cursuri de maiestrie cu flautisti de reputatie internationala. Din palmaresul ei fac parte mai multe olimpiade nationale, a caror laureata a fost in perioada liceului, ca si editiile prestigiosului Concurs International Jeunesses Musicales de la Bucuresti, din 1998 si 2003. Cu o bogata activitate concertistica in tara si peste hotare, fiind prim-flautista a Operei de Stat – Pforzheim din Germania si avand colaborari cu orchestre camerale marcante, precum Berliner Philarmoniker, Münchener Philarmoniker, Bayerischer Rundfunk, invitata sa participe in concertele Orchestrei Nationale de Tineret, indrumata de maestrii baghetei Cristian Mandeal si Horia Andreescu, Cristina Bojin desfasoara in paralel activitate pedagogica, fiind profesoara de flaut la Scoala de Muzica Musication din Nürnberg. In calitate de solista acompaniata de orchestra targumureseana, a interpretat Concertul pentru flaut ce i-a fost dedicat de autorul ei, compozitorul Sabin Pautza, care a sustinut si partitura dirijorala a serii. O revarsare de cantabilitate s