Nu este prima dată când se încearcă martirizarea dlui Adrian Severin. Prima dată, jurnalişti lipsiţi de principii etice – la fel ca şi cei de la Sunday Times, doar că vorbitori de română – i-au întins o capcană cerându-i părerea în legătură cu modul defectuos în care guvernarea de atunci – din care dl Severin nu mai făcea parte, el aflându-se într-o opoziţie activă - distribuia cantităţile de hidrogen şi oxigen în apa potabilă livrată cetăţenilor ca fiind naturală şi regulamentară. Fără să fie chimist, instinctul său de animal politic i-a spus însă că ceva e în neregulă – şi chiar era: toate analizele efectuate arătau că se punea de două ori mai puţin oxigen decât hidrogen în lichidul de la robinete, ceea ce a şi atras criticile sale severe.

Tot presa duşmănoasă se află şi la originea debarcării sale din funcţia de ministru de Externe, tocmai când înregistrase un succes notabil cerând iertare Germaniei pentru deportarea etnicilor saşi şi şvabi în Siberia, lucru primit cu mare satisfacţie de administraţia de atunci a Republicii Federale. Încurajat, dl Severin era pe punctul de a adresa un mesaj asemănător Italiei, pentru neplăcerile cauzate populaţiei romane de către etnicii daci, în timpul celo r două războaie purtate în timpul împăratului Traian. Numai că a intervenit acel interviu în care dl Severin afirma ceea ce era de notorietate: că vreo câţiva politicieni şi jurnalişti se aflau în soldea unor puteri străine. Dacă politicienii l-au mai iertat, n-a avut parte de un tratament asemănător din partea jurnaliştilor cu musca pe căciulă care au făcut o campanie îndârjită până când Emil Constantinescu a fost nevoit să-l concedieze, nu înainte de a-i solicita lista respectivă, rămasă până astăzi în fişetul fostului preşedinte.

Campania împotriva dlui Severin nu s-a oprit aici: nişte neisprăviţi de tabloidişti de la un ziar englezesc i-au înscenat un interviu