Persoanele fizice, firmele de stat şi private vor putea să-şi reeşaloneze datoriile la stat.
Potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptată de Guvernul României, eşalonarea se va face pe o perioada de până la cinci ani, la cererea contribuabilului, informează Ministerul de Finanţe.
Pentru a beneficia de reeşalonarea datoriilor, contribuabilul trebuie să depună o cerere la Fisc, care va elibera un certificat de atestare fiscală in scopul acordării eşalonării la plată.
Prevederile ordonanţei de urgenţă vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, iar procedura de aplicare a ordonanţei va fi aprobată în termen de 10 zile de la această dată.