Dacă povestea scrisă de Horacio Ferrer ar fi avut parte de o traducere mai convingătoare în limba română, spectatorii ar fi fost mai uşor de sedus. Trăim întâmplări şi vremuri care te fac să te gândeşti mai des la intensitatea cu care ar trebui trăită clipa.

Muzica şi dansul ce poartă numele de „tango" sintetizează o autentică filosofie a modului în care se poate transfigura în artă o poveste despre viaţă, moarte şi renaştere.

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian" îşi păstrează orientarea din ultimii ani, aceea de apropiere de noi zone repertoriale, aflate la graniţa între genuri, prin abordări curajoase şi moderne, în primul rând prin prisma vizualului. Susţinerea muzicală şi sonoră a noilor producţii are o constantă ascendentă din punct de vedere al calităţii, care se datorează atât trupei de bază a teatrului (în acest caz, orchestra condusă de Lucian Vlădescu), cât şi soliştilor şi invitaţilor.

În povestea din recenta premieră a spectacolului „Maria de Buenos Aires", care beneficiază de captivanta muzică a lui Astor Piazzolla, personajul principal are o astfel de istorie de viaţă pasională, distructivă, decadentă. Suntem încredinţaţi că, dacă povestea - se pare că, iniţial, suprarealistă - lui Horacio Ferrer, textier consacrat al muzicii lui Piazzolla, ar fi avut parte de o traducere mai convingătoare în limba română, spectatorii ar fi fost mai uşor de sedus.

Artişti convingători

Trecând peste acest amănunt, trebuie să recunoaştem că partiturile celor două roluri principale cântate - Anca Ţurcaşiu întruchipând‑o pe Maria şi Alexandru Agarici în ipostaza Poetului - nu sunt foarte ample, ceea ce presupune avantaje şi dezavantaje. Cel care trebuie să conducă publicul prin meandrele unor planuri temporale complexe este Povestitorul - Andras Istvan Demeter -, care rămâne unul dintre pilonii esenţiali ai spectacolului alături de bal