Fix acu’ un an fusei invitată într-o mare vrie de o persoană importantă la o sindrofie, la Clubul BNR.
Seară friguroasă de martie, orele 20,00, abia căzută din avion, mă întorceam de prin străinătăţuri, deh…obiceiul prost al românilor de după revoluţie de a călători în dreapta şi-n stânga…
Motivez, ba că e ploaie , ba că e târziu şi nu pot ajunge. Însă amfitrionul petrecerii îmi spune : «dragă, nu-i chip şi nu admit refuz!». Zis şi făcut ! Aterizez pe Otopeni, aranjez şi trimit valizele acasă şi mă înfăţişez-trap la Clubul BNR. Mă aşteptam la mare atmosferă de bal, balamuc, muzică…când colo, mă crezui la o adunare de pensionari : la mese de câte şase-opt pe diviziuni, partide şi servicii, toată lumea făcea discuţie la discuţii. Eu am fost « plantată», de către gazdă, la masa unui celebru orator contemporan: dl. A. Severin.
Bună seara, Bună seara! câteva priviri deviate din farfurie îmi fură aruncate şi fără răspuns aterizai în mijlocul discuţiilor. Ce discuţii ! Ce discuţii ! Politikie, iconomie, farindosie…Cel mai tare m-a uimit şi m-am crezut că susţinea teză dăşchisă la jurnalism, ca atunci când încondeia în calitate de ieditor la cotidianul MegaConnect, al domnului Corect, cine şi nimeni altul decât inimitabilul, inestimabilul domn A. Severin !
Brusc mi-am reamintit de vehemenţa editorialistică şi politică, unde ideile stimabilului curgeau ca un râu fără sfârşit, fără ca publicul sa aibă posibilitatea replicilor sau aplauzelor, după cauză.
Într-un vârtej, ameţiti de noianul tiradelor am înţeles cum este cu mondializarea, cum stau puterile Europei, ce se întâmplă în culise la partide, cine este Regele, cine este Preşedintele, cum se trăieşte la Parlamentul European, cum deciziile se duc şi se întorc, cum noi cei obişnuiţi, nişte minusculi ignoranţi nu pricepem mai nimic din mersul vremii.
Între toate aceste tirade, memorabile dea
