Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a delarat azi, pentru gândul, că nu va renunţa la candidatura la şefia partidului, aşa cum sugerase, cu o zi înainte Valeriu Stoica. "Este punctul de vedere al domniei sale. Eu în niciun caz nu renunţ la candidatură. O moţiune (programul cu care se candidează la şefia partidului, n.n.) nu se depune pur şi simplu: este vorba de o echipă în spate şi un calendar care trebuie respectat".
Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica susţine, într-un interviu publicat miercuri de "România Liberă", că tradiţionaliştii care îl susţin pe Vasile Blaga vor veni, mai devreme sau mai târziu, în jurul orientării reformist-moderate, condusă de Emil Boc, în echipa căruia îşi pot găsi loc şi Blaga sau Macovei. Stoica explică faptul că în ultimele luni s-au conturat două mişcări: una radicală reformistă şi alta conservatoare.
"Din fericire, în ultimele săptămâni a apărut şi a treia orientare, care este una de echilibru, care îşi însuşeşte şi căile transformării PDL, dar care, în acelaşi timp, are maturitatea de a înţelege că nu cu minorităţile se câştigă bătăliile, cu minorităţile se fac programele, dar în jurul lor e nevoie de majorităţi. Această orientare de echilibru este garanţia reuşitei la Convenţia Naţională", susţine Valeriu Stoica.
El menţionează că Emil Boc nu poate schimba de unul singur PDL. "Eu vorbesc despre o echipă din care face parte şi Emil Boc. Dacă vrem să schimbăm felul în care se face politică în România în ultimii ani, trebuie să schimbăm şi în PDL modul de a face politică şi nu putem produce schimbări cu trei voturi. Cele trei voturi vor fi foarte bune când va avea loc confruntarea finală dintre cei doi candidaţi. Eu cred că după Convenţia Naţională sau chiar înainte şi Vasile Blaga, şi susţinătorii lui vor veni lângă echipa Boc", adaugă Stoica.
Întrebat dacă Vasile Blaga ar putea renunţa la marea bătălie