Într-o fotografie publicată de Casa Albă, preşedintele Barack Obama este surprins vorbind la telefon, dintr-un cort din Brazilia.
Potrivit BBC, cortul reprezintă o zonă mobilă de securitate, destinată discuţiilor secrete purtate de oficialii aflaţi în deplasare. Facilităţile informaţionale compartimentate (SCIF), aşa cum sunt denumite aceste corturi, reprezintă unul dintre cele mai sigure locuri de pe Pământ pentru orice fel de conversaţie, după cum au precizat specialişti citaţi de BBC.
Acestea sunt izolate fonic şi nu permit înregistrarea convorbirilor telefonice sau online.
În momentul izbucnirii războiului din Libia, Barack Obama se afla în Brazilia, motiv pentru care cortul a fost instalat chiar în camera de hotel în care era cazat.
"Când un preşedinte călătoreşte, unul dintre lucrurile de care are grijă echipa sa este identificarea, vizitarea şi securizarea locaţiei în care va fi amplasat cortul", a explicat Mark Pfeifle, unul dintre foştii consilieri ai lui George W. Bush, pe vremea când acesta era la Casa Albă.
Echipa trebuie să se asigure că undele emise de telefoanele mobile, radiourile şi laptopurile din cort nu ajung afară, singurul semnal emis fiind cel prin care comunică preşedintele şi care este transmis unui satelit special.
Cortul nu are ferestre, este realizat dintr-un material secret, iar accesul în interior se face pe bază de coduri PIN, amprente şi insigne speciale.
Cererea pentru aceste corturi este mai ridicată în Baltimore şi în Washington, unde costul unei astfel de locaţii variază între 200 şi 5.000 de dolari pe metru pătrat.