Pădurea de 11.000 de hectare de la Nădrag este disputată tot mai puternic după ce instanța a dat câștig de cauză foștilor proprietari. Miza în acest caz este enormă, fiind vorba de masă lemnoasă de aproximativ 30 de milioane de euro. Acuzele aduse de o parte şi de alta sunt pe măsură, iar DNA este pe fir, existând o plângere penală în acest caz.
Răboiul birocratic pentru pădurea de la Nădrag a început în 2005, în momentul în care s-a înfiinţat Asociaţia Societatea Anonimă Forestieră Nădrag, condusă de omul de afaceri Florin Măran. Asociaţia, ca şi reprezentantă a foştilor proprietari a revendicat pădurea de 11.000 de hectare, dar Direcţia Silvică s-a opus, invocând mai multe nereguli. S-a ajuns în instanţă, iar Asociaţia Societatea Forestieră Nădrag a primit câştig de cauză. Pentru a-şi susţine însă punctul de vede, surse din cadrul Direcţiei Silvice Timiş spun că totul a început de la doi oameni: Florin Măran, care avea informaţii din Primăria Nădrag şi Francisc Toth, fost director tehnic al Direcţiei Silvice, în prezent angajat al firmei Tehnocer, deţinută de omul de afaceri din Nădrag. „Firma lui Măran a lucrat la drumuri forestiere, iar aici s-a făcut legătura între cei doi”, a declarat o sursă din cadrul Direcției Silvice. Aceeaşi sursă a mărturisit că acesta a fost momentul în care cei doi au făcut o „călătorie în timp” pentru a vedea trecutul pădurii.
Înfiinţarea firmei anonime
Documentele arată că pădurea de la Nădrag a aparţinut până în 1924 unui nobil maghiar. În acelaşi an s-a înfiinţat societatea pe acţiuni Societatea Anonimă Forestieră din Nădrag, care avea ca obiect de activitate cumpărarea, exploatarea sau vânzarea lemnului. Tot în 1924, firma a cumpărat pădurea şi a exploatat-o până în 1947, când a avut loc ultima Adunare Generală a Acţionarilor. La acel moment, 88 la sută din acţiuni erau deţinute de Trustul