Există platitudini care fac rău. Unele ies din ritmul steril al comentatorilor şi, folosite intens, devin "legi eterne", nu doar în gura chibiţilor, ci şi în mintea fotbaliştilor: Nu mai există echipe mici?
De ce în competiţia celor mai mulţi bani, Liga Campionilor, surprizele se numără pe degete iar dacă scoatem din calcul algoritmul globalist al UEFA, nu ne rămîne nici degetul mic? De ce Brazilia e campioana cupelor mondiale, deşi n-a avut defensive celebre sau antrenori sclipitori?
Fireşte, "naţionala" are o identitate şubrezită. Jucători nici prea tineri, nici prea experimentaţi. Lideri de la Inter şi Fiorentina, dar şi fotbalişti fără echipă sau titulari la club în anii bisecţi. Un antrenor acuzat că nu e selecţioner, însă rîvnit de toţi granzii neîmpliniţi ai Ligii I.
Dar sîmbătă, cel puţin, nu trebuie să uităm că sîntem ROMÂNIA iar ei, BOSNIA. Departe de mine o deşertăciune patriotică. Dar Bosnia e Bosnia şi e de învins! Vorba lui Ovidiu Ioaniţoaia: "Orice altă variantă iese din discuţie".
În două meciuri cu bosniacii, aşa cum sîntem, n-am primit gol şi le-am dat cinci. Doar Grecia şi Croaţia, din cele 56 de ţări cu care au jucat Ibricici şi Compania, au palmares mai bun cu ei. Jucăm cu o echipă care a disputat primul meci oficial în ‘95, cînd românii încă se mai bucurau după golul lui Hagi cu Columbia. Dzeko are 8 meciuri fără gol în campionat, la Manchester City, Misimovici a ajuns la a patra echipă din Moscova, iar cel mai bun portar al lor, am curajul să cred, a rămas în cantonament la Galaţi.
Nu ne trebuie infatuări nefondate, dar nici crispări prejudicioase. Da, am făcut egal cu Albania şi cu Belarus, dar dacă sîntem lucizi, nu avem de ce să nu cîştigăm la Zenica. Casillas, înaintea debutului Spaniei la Mondialul din 2010, cu Elveţia, avertiza că nu există echipe mici. A fost doar complez
