Guvernul chinez a interzis reclamele care promovează un stil de viaţă luxos, dar şi folosirea în spoturi publicitare a unor cuvinte precum regal sau lux, pe fondul unor diferenţe tot mai mari între oamenii săraci şi cei bogaţi. Administraţia chineză pentru industrie şi comerţ i-a anunţat deja pe advertiseri că, până la data de 15 aprilie, trebuie să îşi modifice mesajele publicitare, astfel încât să nu mai promoveze hedonismul sau cultul produselor străine. Potrivit responsabililor din administraţia chineză, aceste mesaje publicitare au creat un climat nesănătos. Advertiserii care nu îşi vor schimba mesajele riscă să fie amendaţi cu circa 3.400 de euro. Printre cuvintele care nu mai pot fi folosite în reclame se numără suprem, regal, lux, clasă, utilizate frecvent în campanii publicitare la case, maşini sau vinuri. În oraşul Chongqing s-a interzis deja, de săptămâna trecută, folosirea unor cuvinete precum mai bun, unic sau de neînlocuit în reclamele imobiliare. Potrivit analiştilor internaţionali, China ar putea deveni, până în 2020, cea mai mare piaţă de desfacere pentru produse de lux, dar autorităţile sunt din ce în ce mai îngrijorate cu privire la diferenţele din ce în ce mai mari dintre clasa săracă şi cea bogată.
Autori: A.B.
Guvernul chinez a interzis reclamele care promovează un stil de viaţă luxos, dar şi folosirea în spoturi publicitare a unor cuvinte precum regal sau lux, pe fondul unor diferenţe tot mai mari între oamenii săraci şi cei bogaţi. Administraţia chineză pentru industrie şi comerţ i-a anunţat deja pe advertiseri că, până la data de 15 aprilie, trebuie să îşi modifice mesajele publicitare, astfel încât să nu mai promoveze hedonismul sau cultul produselor străine. Potrivit responsabililor din administraţia chineză, aceste mesaje publicitare au creat un climat nesănătos. Advertiserii care nu îşi vor schimba mesajele riscă să fi