Fondatorul trupei Roşu şi Negru va fi invitatul lui Dan Bittman în emisiunea \"Dănutz SRL\", difuzată duminică, de la ora 16.00, pe TVR 1.
Emisiunea "Dănutz SRL", difuzată pe TVR 1 de la ora 16.00, va avea duminică o ediţie specială: muzicianul Nancy Brandes va fi invitatul de onoare al lui Dan Bittman. Muzicianul, stabilit în Israel de aproximativ 40 de ani, revine în România pentru noi proiecte muzicale.
Bittman: "E un nume uriaş"
"E un nume uriaş prea puţin vehiculat în România, având în vedere performanţa lui. Îl ştiu de pe vremea când cânta în trupa Roşu şi Negru. L-am descoperit în copilărie întâmplător la unul din spectacolele la care am fost împreună cu părinţii şi m-a marcat foarte tare. A făcut carieră solidă în străinătate. Abia aştept să mă întâlnesc cu el. Mi-a propus la un moment dat să-l vizitez în Israel şi să particip la una din emisiunile lui. N-am putut atunci, dar acum m-aş duce cu ochii închişi", spune Bittman.
Nancy Brandes a emigrat în Israel la mijlocul anilor ’70, atunci când trupa rock Roşu şi Negru era în plină glorie. După mulţi ani, a devenit un renumit producător muzical, dar şi un showman într-un stand-up comedy. A colaborat cu artişti israelieni precum Ofra Haza, Zohar Argov, Avi Toledano, Yair Nitzani şi Mirel Reznik.
Despre trecut şi viitor cu Phoenix
În cea de-a doua parte a emisiunii, în cadrul rubricii "Un Diamant la SRL", este sărbătorită formaţia Phoenix. Membrii trupei vor povesti despre evoluţia imprevizibilă a formaţiei, anii de glorie ai muzicii etno-rock, dar şi despre planurile de viitor ale trupei şi concertul Symphoenix Un plugged, care va avea loc pe 29 martie.